Sebastian Apostol și Marco Jonkers au fost reprezentanții echipei românești West Competition Racing în primul sezon complet la nivelul de top din Assetto Corsa Competizione – GT World Challenge Europe.

Dacă pe frontul anduranței există deja o continuitate a României în cele mai puternice competiții din ACC, abia în 2023 putem afirma că și la sprint s-a spart gheața în cadrul SRO eSports. Prima participare românească a fost în finala sezonului 2021, când trei piloți s-au prezentat la Spa-Francorchamps – Victor Nicolae (BMW M6 GT3), Sebastian Apostol (BMW M6 GT3) și Alex Cascatău (Lexus RC F GT3). Ulterior, colectivul West Competition Racing a țintit participarea în seria americană de sprint în 2022, atât Apostol (BMW M4 GT3), cât și coechipierii Dragoș Simion (BMW M4 GT3) și Andrei Miclea (Honda NSX GT3) reușind să treacă de faza precalificărilor, dar nu și de condițiile obiective ale unei latențe acceptabile pentru serverele de peste Ocean.

După ce s-au concentrat doar pe seria mondială de anduranță (IGTC) în 2022, pe care au încheiat-o pe un încurajator loc 5 la categoria Silver, dorința de a evolua (și) la sprint a încolțit din nou în primăvara acestui an. Marco Jonkers (Mercedes AMG GT3) avusese deja o campanie europeană de sprint plină de frustrări în 2022, înainte de a semna cu West Competition Racing. N-a fost de mirare că și-a dorit să mai bage o fisă, fiind convins că poate să-și depășească acea clasare pe 11 la categoria Silver.

Sebastian Apostol nu avea în plan seria de sprint, până când s-a ivit ocazia unică a reprezentării constructorului BMW în această arenă. Cu nominalizarea primită, românul a fost aruncat în ”groapa cu lei” a categoriei Pro, acolo unde echipa nu i-a stabilit vreun obiectiv în ceea ce privește clasările, ci doar ca apropiere a ritmului de cursă de reperele mondiale din ACC.

  • Sezonul a început la Monza, unde calificările au penalizat puternic mașinile alese de Apostol și Jonkers, ceea ce s-a tradus printr-o inevitabilă risipire a tuturor șanselor în turul inaugural. Ambii au fost antrenați în incidentele provocate în Variante della Roggia, cu mașinile avariate mergând până la sosire fără vreo speranță la puncte. Apostol l-a învins totuși pe celălalt reprezentant BMW, dar și pe doi dintre piloții oficiali Mercedes.
  • A urmat etapa de la Paul Ricard, cu Apostol sărbătorind primul său punct în campionat, chiar dacă a rămas cu regretul că se putea și mai mult. În urma românului s-au clasat Jaroslav Honzik și Daire McCormack. Jonkers s-a clasat al zecelea la categoria Silver, deschizându-și astfel contul după o luptă cu piloții SMP Racing, Williams eSports și Jean Alesi eSports.
  • La Spa-Francorchamps s-au năruit la prima trecere prin Raidillion șansele lui Seb Apostol, care a strâns din dinți și a continuat să lupte, fiind primul sub linie (P16) la finele orei. Marco Jonkers a avut o evoluție sclipitoare, obținând primul podium pentru el și pentru echipă – locul al treilea, la doar 4 secunde de cel ce avea să devină campion, Vojtech Fiala (Williams) și la 4 zecimi în spatele lui Danila Cherepenin (SMP Racing).
  • Nurburgring a adus un scenariu similar pentru Apostol, aruncat pe ultima poziție în doar două viraje după ce se calificase la doar 0.580s de pole position. Cursa sa de recuperare s-a încheiat la mai puțin de două secunde de ultimul punct pus în joc, după ce efectuase o serie de depășiri contra unor piloți bine cotați. Jonkers a fost în grupul fruntaș, reușind să replice rezultatul din cursa precedentă – un nou loc 3, o nouă sărbătoare.
  • Finala de la Barcelona a fost cea de-a doua cursă relativ curată (sau cel puțin fără incident în primul tur) pentru Sebastian, acesta devansând 3 din 4 piloți de uzină Mercedes și alte nume importante pentru a lua sosirea pe 14. Implicit, alte două puncte s-au adăugat în contul românului, care încheie primul său sezon la categoria Pro pe 22. Jonkers a efectuat un marcaj om la om la Romagnoli, clasându-se pe 9 în finală pentru a termina sezonul pe 5 la categoria Silver, înaintea rivalului italian.

Pentru West Competition Racing urmează finala seriei de anduranță, unde echipajul BMW România mai are o șansă matematică la titlu (31p deficit cu 36 disponibile), însă realist vizează locul al treilea, fiind la doar două puncte în spatele Yas Heat. Cea de-a doua mașină, care câștiga categoria Silver în deschiderea sezonului la Bathurst, se află pe poziția a șasea, la 8 puncte în spatele locului 5. Cursa de 8 ore de la Indianapolis va avea loc sâmbătă, 16 septembrie, și va putea fi urmărită pe canalul GT World.

Ulterior, echipa se va concentra pe ultimele două etape ale Virtual Endurance Masters, campionat în care tot Yas Heat sunt adversarii, însă de această dată chiar pentru titlu. Pe 30 septembrie va avea loc cursa de 8 ore de la Silverstone, iar pe 25-26 noiembrie cea de 24 de ore de la Bathurst. West Competition Racing ocupă locul secund după 6 etape, reușind victoria în cel mai recent start, la Imola (12h). Un alt obiectiv al lunii septembrie este calificarea la Simgrid x VCO Grand Finals 2023.