Al șaptesprezecelea Major și-a desemnat de curând noi campioni, dar spectacolul oferit de echipele de top nu se oprește. Schimbăm continentul, schimbăm fusul orar, dar principalii suspecți să revendice titlul IEM Dallas sunt cam aceiași, în afară de marea absență, Natus Vincere, finaliștii din Antwerp neputând să obțină viza necesară pentru a călători către SUA pentru toți membrii echipei.

De altfel, aceeași problemă legată de viză a fost întâmpinată și de Spinx, indiscutabil cel mai în formă jucător de la ENCE, locul său în echipă pentru acest turneu fiind luat de Snax, legenda Counter Strikeului polonez. Deși cu o experiență incontestabilă, lipsa de “meciuri în picioare”, dar și diferențele evidente de rol în echipă pe care le are Spinx și ceea ce l-a consacrat pe Snax, ne fac să nu-i putem lua în considerare pentru o potențială câștigare a turneului.

Entropiq completează lista echipelor care, deși calificate, nu-și pot face apariția la turneu, în locul acestora și a celor de la Na’Vi fiind invitate, pe baza clasamentului ESL și a disponibilității.

(sursa: hltv.org)

Continuă seria de invincibilitate a FaZe începută odată cu venirea lui Ropz?

Ropz a reprezentat ultima piesă din puzzleul construit de Karrigan în a doua încercare de a crea o echipă a FaZe Clan capabilă să câștige majorul, iar potrivirea s-a dovedit a fi nu numai bună, ci perfectă. De când se află în rosterul organizației americane, Ropz are 3 LAN-uri la activ, toate turnee cu prize pool de peste 800.000 de dolari și win rate de 100%: IEM Katowice, ESL Pro League și, bineînțeles, PGL Antwerp Major.

Din perspectivă statistică, toate argumentele sunt în favoarea lor. În primul rând, posedă un map pool incredibil de puternic, dar și versatil, cu 5 hărți a căror win rate trece de 60%, ba chiar mai mult, fiind neînvinși pe Nuke și Ancient. Nu putem lua în calcul Vertigo ca fiind o hartă cu 100% win rate, dat fiind faptul că acest procent provine dintr-un singur meci, o victorie împotriva lui ENCE în finala ESL Pro League, iar pe tot parcursul Majorului, Vertigo a reprezentat banul permanent al FaZe. Acestea fiind spuse, șansele să vedem echipa lui Karrigan jucând această hartă sunt minime, spre zero. O oarecare slăbiciune este reprezentată de Overpass pe care dețin doar 2 victorii în ultimele 5 meciuri, cele 3 înfrângeri fiind împotriva lui ENCE (de 2 ori) și NiP.

În al doilea rând, analiștii o vedeau la începutul anului pe FaZe ca fiind o echipă de Top 3 dacă îndeplineau o condiție esențială: cei 3 jucători tineri, Broky, Twistzz și Ropz să fie constanți. Ei bine, nu numai că trio-ul a performat conform așteptărilor, ratingurile lor în ultimele 3 luni fiind 1.17, 1.11, respectiv 1.16, dar a (re)apărut un al patrulea. Criticat pentru forma din 2021 și motivat de victoria echipei din playoffurile de la Katowice venită în absența sa, din cauza îmbolnăvirii de COVID în timpul turneului, Rain a venit la Majorul din Antwerp arătând chiar mai bine decât în 2017, probabil cel mai bun sezon al său, atunci când a reușit să încheie anul pe locul 4 în TOP 20-ul realizat de HLTV. A terminat turneul pe primul loc ca rating (1.24) și a devenit al treilea deținător diferit de premiu MVP din echipă în 2022 după ce Broky a fost MVP-ul IEM Katowice, iar Ropz a primit distincția în urma ESL Pro League. Să fie IEM Dallas rândul lui Twistzz?

(sursa: hltv.org)

Nu în ultimul rând, argumentul pro, dar care se poate dovedi a fi cu două tăișuri este acela al lipsei presiunii odată ce scopul de a câștiga Majorul a fost atins. Pe de o parte, echipa a demonstrat că face față cu brio momentelor dificile. O statistică relevantă în acest sens vine din playoffurile din Antwerp unde FaZe a avut 6 ocazii să închidă harta și, de fiecare dată, au accesat-o. În același timp, adversarii lor au beneficiat de 8 astfel de ocazii, doar NiP reușind să fructifice una dintre ele în sferturi atunci când au câștigat Overpass. Puterea mentală de care au dat dovadă până în acest punct, cumulată cu o presiune mai mică pe umerii lui Karrigan care nu mai are nimic de demonstrat, pot reprezenta o rețetă de succes în stabilizarea unei ere dominate de FaZe.

În același timp, este binecunoscut faptul că este mai ușor să ajungi în vârf decât să te menții acolo. Câteva hărți pierdute pe ici, pe colo, poate o perioadă de relaxare în pregătirea competițiilor, pot fi de natură să oprească din momentumul echipei care mai are nevoie să câștige doar 2 turnee IEM pentru a câștiga Grand Slamul pus în joc, pentru a patra oară, de Intel.

(sursa: PGL)

G2, Cloud9, Heroic – timpul să performeze.

Cele 3 echipe au în comun același lucru: așteptări de la fanii lor rămase fără răspuns la capitolul performanțe recente.

G2 a încheiat anul 2021 cu o finală de Major pierdută în fața celei mai bune echipe din lume de la momentul respectiv, Na’Vi, realizare care i-a propulsat pe locul 2 în clasamentul mondial și în ochii fanilor și ai analiștilor. În acest sens, curajul de a aduce modificări în componența echipei (- Amanek, – Nexa, + AleksiB, + monesy) poate fi văzut ca având un singur scop: accesarea primului loc. Deși anul a început promițător cu o finală echilibrată de IEM Katowice pierdută în dauna celor de la FaZe, forma arătată de echipa lui Niko a scăzut constant până la apariția mai mult decât dezamăgitoare de la Major unde n-au reușit să se claseze nici măcar în TOP 8.

Motivele de speranță pentru fanii G2 sunt, desigur, căpătarea a mai multă experiență pentru Monesy și accesarea unui nivel de joc mai apropiat de cei cu care a fost comparat în permanență, S1mple și Zywoo, precum și o revenire la o capacitate de joc mai bună și mai constantă a lui Niko. Deși cifrele poate n-o arată, jucătorul de pe locul 3 HLTV din 2021 având un rating de 1.15 în ultimele 3 luni comparativ cu ratingul de 1.21 de anul trecut, impactul lui Niko asupra meciurilor a fost văzut rar în meciuri decisive precum cel versus Furia din Antwerp.

Cloud9 și Heroic împart aceeași soartă a accederii în topul mondial și a câștigării primelor competiții de Tier 1 în timpul “erei online” cauzată de pandemie. Deși cu prezențe sporadice în playoffurile mai multor competiții LAN, așteptările setate după 2020 și 2021 s-au dovedit a fi prea mari pentru a-i scăpa atât pe ruși, cât și pe danezi de statutul de “onlineri”.

Capacitatea există, chimia este dovedită, map poolurile celor două echipe sunt testate, le lipsește doar să dovedească toate aceste aspecte și în fața publicului.

(sursa: PGL)

Furia și NiP – pot transforma momentumul de la Major într-o victorie surpriză?

Cu următorul Major fiind anunțat în Brazilia, pare momentul perfect ca speranța cea mai bună a brazilienilor pentru o victorie “acasă” să înceapă să joace precum o echipă cu șanse să facă istorie. Furia a cochetat cu playoffurile și TOP 5-ul mondial destul de des în istoria recentă, dar acum par să aibă toate piesele necesare pentru a căuta nu doar sferturi sau semifinale, ci poate chiar victoria.

Aducerea lui Saffee a rezolvat una dintre marile probleme a echipei cu probabil cel mai neortodox stil de joc din Tier 1: un awper constant. Yuurih și Kscerato împart momentele când își împing echipa către victorie, în timp ce Art le oferă tot spațiul de care au nevoie prin stilul de joc agresiv, iar Drop aduce foarte mult aminte ca stil de joc și stabilitate cu Taco, jucătorul support al legendarei echipe braziliene care a câștigat 2 titluri de Major.

Semifinale la ESL Pro League unde au fost învinși doar de FaZe de 2 ori și sferturi la Major unde au fost eliminați de o echipă imprevizibilă și formidabilă a lui Spirit care nu va fi prezentă în Dallas. Șansele ca Furia, ajunși în sfârșit la o competiție cu fus orar mai apropiat de cel de acasă, să ajungă măcar în playoff sunt extrem de mari, date fiind și adversarele mai slab cotate din Grupa B față de cele din Grupa A, dar posibilitatea de a produce surpriza și de a ajunge măcar în finală este incertă.

Ninjas in Pyjamas, o echipă fără unul din cei mai buni jucători din istorie în persoana lui Dev1ce, a cărui situație pare delicată, a arătat mai mult decât bine cu Es3tag transformat din rifler în awper. Având în vedere declarația lui Hampus care își dorește ca prezenta componență a echipei să fie cea care rămâne bătută în cuie pentru viitor, putem începe să evaluăm performanțele NiP fără a le scuza din prisma absenței lui Dev1ce.

Ajungând în sferturile Majorului la prima competiție jucată cu Brollan și în care Es3tag a folosit polarul, ba chiar mai mult, fiind singura echipă care a reușit să ia o hartă lui FaZe în Champions Stage, dar și celor de la Na’Vi în Legends Stage, realizările recente ale NiP dau speranțe și celor mai pesimiști fani ai legendarei organizații. IEM Dallas este scena potrivită în care organizația suedeză să demonstreze că au potențialul de a se lupta pentru trofee.

(sursa: hltv.org)

Casual CS2CS2

Duel: M4A4 vs M4A1-S

Cea mai des intalnită discuție în lumea CSGO-ul: "Care este diferența dintre M4A4 față de M4A1-S?" și, implicit, care e mai bună, având în...