Termeni de utilizare 101HP

Bun venit pe Forumul 101HP! Suntem bucuroși că ai ales platforma noastră și te rugăm să parcurgi prezentul document, care te va ajuta să înțelegi Termenii de utilizare ai Forumului 101HP, în special aspecte privind următoarele:

Te informăm că prezentul Forum este proprietatea 101HP ESPORTS MEDIA S.R.L., societate cu răspundere limitată, cu sediul social în Str. Vaporul lui Assan nr. 3, SC. 1, ET. 3, AP. 14, Sector 2, București, având CUI 46169491 și fiind înregistrată la registrul comerțului sub nr. J40/9622/2022.

Forumul 101HP este o platformă dedicată:
  1. Informațiilor și știrilor privind jocurile FIFA, League of legends și CS:GO;
  2. Discuțiilor, dialogului, pledoariilor, postărilor, exprimării de opinii privind jocurile FIFA, League of legends și CS:GO.

Condițiile, termenii, regulile prevăzute în prezentul document („Termenii de utilizare”) se aplică:
  • accesului și utilizării Forumului de către orice vizitator ce accesează Forumul;
  • accesului și utilizării Forumului de către Utilizatori (persoane ce și-au creat un cont de utilizator pe Forum).

Accesul la și utilizarea Forumului sunt supuse condițiilor de utilizare descrise mai jos și tuturor legilor și regulamentelor aplicabile.

Te rugăm să parcurgi cu atenție termenii și condițiile expuse în cele ce urmează, întrucât accesând și utilizând Forumul, accepți aceste condiții si declari că orice alte acorduri între tine și 101HP sunt înlocuite de prevederile acestor Termeni de utilizare.

Prin utilizarea Forumului, declari că:

  • Ai minim 14 ani;
  • Dacă ești minor cu vârsta între 14-18 ani, acești Termeni de utilizare au fost lecturați și acceptați de către părinte sau tutore;
  • Nu ți-a fost suspendat sau interzis dreptul de a utiliza serviciile din Forum, ca urmare a unor abateri sancționate de către 101HP cu suspendarea sau interzicerea dreptului de utilizare;
  • Nu ți-a fost interzis dreptul de a utiliza serviciile din Forum, printr-o hotărâre judecătorească, arbitrală sau prin rapoarte la legislația aplicabilă;

Dacă nu ești de acord sau nu accepți, fără limitări, Termenii de utilizare, te rugăm sa părăsești Forumul 101HP.

Te încurajăm să raportezi orice conținut sau comportament despre care crezi că încalcă acești Termeni de utilizare sau Politica de conținut.

Sub rezerva respectării Termenilor de utilizare, a Politicii de conținut și a celorlalte politici din Forum, 101HP vă acordă o licență personală, netransferabilă, neexclusivă, revocabilă, limitată pentru utilizarea Forumului și implicit a serviciilor disponibile în Forum;

Ne rezervăm toate drepturile care nu vă sunt acordate în mod expres prin acești Termeni de utilizare, Politica de conținut și Politicile privind prelucrarea datelor 101HP.

Pentru a utiliza anumite funcționalități ale Forumului (deschiderea unei discuții, postări, etc) este necesară crearea unui cont de Utilizator.

Crearea contului de Utilizator („Contul”) presupune urmarea acestor pași:

Crearea Contului presupune inserarea anumitor identificatori. Aceștia sunt:

  • nume de utilizator;
  • parolă;
  • fotografie de profil.

Cu această ocazie este posibil să ne furnizezi anumite date cu caracter personal ce te privesc. Aceste date vor fi prelucrate în conformitate cu Politica noastră de confidențialitate.

Ești singurul responsabil pentru informațiile asociate cu Contul tău de Utilizator  și pentru orice se întâmplă legat de Contul tău. Trebuie să menții securitatea contului și să notifici imediat 101HP dacă descoperi sau bănuiești că cineva ți-a accesat contul fără permisiune. Îți recomandăm să utilizezi o parolă puternică, care este utilizată numai cu Contul tău și să activezi autentificarea cu doi factori.

Nu vei licenția, vinde sau transfera contul fără aprobarea prealabilă și scrisă a 101HP.

Utilizarea Forumului presupune crearea și postarea de conținut conform și în legătură cu Scopul Forumului. Conținutul poate conține informații, text, link-uri, grafice, fotografii, videoclipuri, audio, fluxuri sau alte materiale, alte informații din comentarii (denumite în continuare „Conținut”), inclusiv Conținut creat cu sau trimis către Servicii de către tine sau prin Contul tău („Conținutul tău.”).

Nu ne asumăm nicio responsabilitate pentru și nu susținem sau garantăm în mod expres sau implicit caracterul complet, veridicitatea, acuratețea sau fiabilitatea Conținutului.

Postarea, încărcarea, distribuirea, realizarea, crearea de Conținut pe Forum, se va realiza numai în conformitate cu Politica de Conținut.

Respectarea Politicii de Conținut este obligatorie pentru toți și orice Utilizator al Forumului.

Orice Utilizator ce are creat un cont poate crea un fir de discuție, care să privească o temă ce are legătură cu Scopul Forumului.

La firul de discuție poate participa cu postări (imagini, informații, opinii, înregistrări) orice Utilizator care:

  • nu are suspendat dreptul de a participa la un fir de discuții;
  • creează, postează sau distribuie în comentarii informații ce respectă și sunt în acord cu Politica de Conținut.

Orice Utilizator:

  • ce creează;
  • moderează (în anumite condiții);
  • participă cu orice tip de comentariu la Firul de discuție

Acceptă și declară în mod expres că orice și toate informațiile pe care le-au postat, distribuit, postat în orice fel în Firul de discuție respectă toate regulile prevăzute de și sunt în conformitate cu Politica de conținut.

Moderatorii noști fac eforturi pentru ca toți Utilizatorii Forumului să îl poată valorifica la maximum.

Moderarea discuțiilor și a întregului conținut se efectuează de echipa noastră, prin raportare la Politica de conținut.

Ei evaluează conținutul pe care Utilizatorii îl publică și aplică sancțiunile prevăzute în Politica de conținut, în situația în care sunt încălcate regulile definite de acest document.

De asemenea, pot interveni pentru a uni, ramifica, muta sau închide conversațiile sau pentru a atrage atenția participanților asupra unui alt Conținut relevant. Vor interveni și pentru a preveni o utilizare inacceptabilă a Forumului.

101HP depune toate eforturile pentru a verifica și a testa materialul oferit de Forum. Dar, pentru o protecție sporită, te rugăm să rulezi un program antivirus pentru toate materialele descărcate de pe internet. 101HP nu își asumă nicio responsabilitate pentru orice pierdere, întrerupere sau deteriorare a datelor sau a sistemului tău, care poate apărea în timp ce navighezi pe Forum.

Anumite date cu caracter personal sunt colectate și prelucrate prin intermediul Forumului. Detalii privind prelucrarea de către 101HP a acestor date sunt disponibile în Politica de confidențialitate și Politica de cookies.

Nu este permis să faci abuz de acest Forum introducând în mod deliberat viruși informatici de tip hardware și software, precum și orice alte programe informatice neautorizare sau orice alt material care este rău intenționat sau dăunător sistemelor informatice. Este interzis să efectuezi orice încercare de a accesa neautorizat Forumul, serverul care găzduiește acest Forum sau orice alt server, computer sau bază de date asociată cu Forumul.

Îți asumi obligația de a nu ataca Forumul prin intermediul oricărui tip de atac cibernetic.

Prin încălcarea obligațiilor impuse de prezenta secțiune (Securitate și confidențialitate), te expui riscului de a comite o infracțiune, prin raportare la prevederile legale aplicabile.

Vom raporta orice astfel de încălcare autorității sau instituțiilor competente în aplicarea legii şi vom coopera cu respectivele autorități, pentru a face cunoscută identitatea hackerului. De asemenea, în eventualitatea unei astfel de încălcări, dreptul tău de a utiliza Forumului va înceta cu efect imediat. De asemenea, noi vom efectua toate demersurile necesare pentru a restricționa accesul tău la Forum, pe durata maxima permisă de lege.

Sprijinim raportarea responsabilă a vulnerabilităților de securitate. Pentru a raporta o problemă de securitate, trimite un e-mail la: OFFICE@101HP.RO .

Prin accesare și utilizarea Forumului, recunoști şi declari că toate drepturile de autor, mărcile înregistrate şi alte drepturi de proprietate intelectuală privind marca 101HP sau serviciile ce sunt oferite de către Forum sunt proprietatea exclusivă a 101HP.

Prin accesare și utilizarea Forumului, declari și accepți că, în situația în care încalci oricare dintre prevederile Termenilor de utilizare, a Polticii de conținut, Politicilor de protecție a datelor cu caracter personal, care ar putea cauza orice daune 101HP, vei despăgubi 101HP împotriva tuturor și oricăror daune și pierderi (inclusiv, dar fără a se limita la orice pierderi directe, indirecte sau consecutive, pierderi de profit, pierderi de reputație și toate dobânzile, penalitățile și costurile legale și toate celelalte costuri și cheltuieli profesionale).

Dacă postezi documente sau informații pe Forum, vei despăgubi 101HP de și împotriva oricăror daune, pierderi, costuri și cheltuieli (inclusiv onorariile rezonabile ale avocaților) suportate de 101HP în legătură cu orice acțiune sau procedură introdusă de o terță parte, ce privește conținut postat de către tine, conținut care încalcă legea, reglementări, drepturi ale terților.

Întreg conținutul Forumului poate fi modificat și îți este oferit „ca atare”, fără a se oferi nici o garanție de nici un fel, fie expresă sau implicită.

Utilizarea Forumului este în totalitate răspunderea ta. 101HP nu este răspunzător pentru daune directe sau indirecte, de orice natură, ce ar rezulta din sau în legătură cu utilizarea Forumului sau a conținutului său.

101HP nu își asumă nici o responsabilitate și nu va fi răspunzător pentru nici o daună sau viruși care ar putea să îți infecteze computerul sau alte bunuri în urma accesării sau utilizării Forumului, sau descărcării oricărui material, informații, text, imagini video sau audio de pe acest Forum.

Recomandarea noastră este să ne transmiți notificările prin intermediul email-ului, la adresa OFFICE@101HP.RO . În temeiul prevederilor de mai sus şi cu excepția cazului în care se menționează contrariul prin lege, preferăm primirea comunicărilor și notificărilor prin intermediul acestui canal de comunicare.

101HP poate, în orice moment și fără notificare prealabilă, să revizuiască acești Termeni de utilizare. Ești obligat sa respecți oricare și toate aceste revizuiri, motiv pentru care va trebui să vizitezi aceasta pagină a Forumului nostru în mod periodic pentru a lua la cunoștință modificările.

Prevederile prezentului document, condițiile și restricțiile stabilite prin acesta sunt guvernate de legea română.

Instanțele competente din România vor avea jurisdicție exclusivă asupra oricăror și tuturor disputelor ce vor apărea din sau se vor referi la sau vor fi în legătură cu prevederile Termenilor de Utilizare și/sau Conținutul Forumului sau în cazul disputelor în care acești Termeni de Utilizare și/sau acest Forum vor fi considerate fapte relevante pentru astfel de dispute.

Dacă dorești:
  1. să ne adresezi întrebări privind Forumul, utilizarea acestuia, funcționalități;
  2. să raportezi încălcări ale Termenilor de utilizare sau Politicii de conținut;
  3. să raportezi infracțiuni privind contul tău de Utilizator;
  4. să-ți exerciți orice drepturi decurgând din utilizarea serviciilor Forumului, pe care le ai conform Termenilor de utilizare sau Politicii de conținut;

te rugăm să ne contactezi, utilizând formularul de contact de pe Forum sau prin utilizarea următoarelor date de contact:

  • la adresa: Str. Vaporul lui Assan nr. 3, SC. 1, ET. 3, AP. 14, Sector 2, București;
  • la email: OFFICE@101HP.RO.