Pe 14 iunie, Iașiul va fi gazda celei de-a treia ediții ale Esports Summit.
De această dată, evenimentul care aduce împreună reprezentanți ai lumii esporturilor precum lideri ai Federațiilor internaționale, jucători profesioniști, streameri sau organizatori de evenimente de profil, dar și reprezentanți ai mediului politic, va fi desfășurat sub acoperișul Palatului Culturii din “orașul celor 7 coline”.
Întregul program poate fi consultat pe pagina oficială a Esports Summit Iași.
Biletele pot fi achiziționate de pe platforma iabilet.ro accesând linkul: https://www.iabilet.ro/bilete-esports-summit-86303
Evenimentul poate fi urmărit și online pe www.esports-summit.ro sau pe pagina de Youtube a lui Tedereu.
iM, prima apariție în public de la finala jucată la Paris
Cu doar câteva săptămâni în urmă, Mihai “iM” Ivan reușea ceea ce niciun fan de Counter-Strike din România, oricât de optimist ar fi fost, nu-și imagina acum câteva luni. Jucătorul lui GamerLegion a ajuns la ultimul Major de CS:GO din istorie până în finală, acolo unde a fost învins, din păcate, de către favoriții publicului și cea mai bună echipă din lume, Team Vitality.
iM a marcat, prin performanțele sale de la Paris, premieră după premieră. Mai întâi a devenit primul român calificat în playoff-ul unui Major, mai apoi a devenit primul finalist din istoria țării noastre și, nu în ultimul rând, a devenit primul jucător din România aflat la o echipă din top 10 mondial conform HLTV (GamerLegion au urcat până pe locul 7 după BLAST.tv Major).
Mihai, care s-a alăturat astfel cu siguranță Hall of Fame-ului jucătorilor români de Esports din care putem să-i enumerăm, bineînțeles, pe Andrei “Odoamne” Pascu (League of Legends), Ana “ANa” Dumbravă (CS:GO Female) și Omar “w33ha” Aliwi (Dota 2), va fi prezent la Iași pentru a vorbi despre cum a reușit să atingă această performanță, despre cât de mult trebuie să se antreneze un jucător pentru a ajunge în finala unei competiții importante, dar și despre obstacolele pe care le-a înfruntat pe plan internațional.
Mai mult decât atât, iM, alături de lauNX (Sprout), XELLOW (Sprout), s0und (Let Us Cook) și Blytz (Let Us Cook), va îmbrăca tricolorul și va reprezenta România la Campionatul Mondial de Esports de la sfârșitul lui august.
Iași - punct cheie pentru esportul european
„Motivul pentru care am ales Iașiul pentru această ediție a Esports Summit este că aici vor avea loc finalele Campionatului Mondial de Esports, între 24 august și 3 septembrie. Nu este loc mai potrivit să vorbim despre viitorul esports-ului din România în acest moment, pentru că aici, în cateva luni, vor concura pentru premiile totale de 500 de mii de dolari cei mai buni jucători din lume de CS:GO, eFootbal, Tekken, PUBG Mobile și Mobile Legends. Organizarea Campionatului la noi în țară va avea un impact considerabil, iar la Esports Summit vom vorbi, printre multe altele, despre efectele sale pozitive pentru ecosistemul de esports local”, a declarat Tudor Dăescu, președintele Esports Summit.
De altfel, la Esports Summit, președinții Federațiilor Internaționale și Europene de Esports, Vlad Marinescu și Tiago Fernandes, se vor întâlni cu reprezentanți ai mediului politic din România, printre care Mihai Chirica, primar al Municipiului Iași, Diana Buzoioanu, deputat și Eduard Mititelu, secretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Întâlnirea are loc într-un moment important pentru esports-ul național, legea de recunoaștere a esports fiind dezbătută în comisiile din Parlament, România având șansa de a urma pașii Suediei care, de curând, a primit în rândul federațiilor sportive și pe cea dedicată esporturilor. Mai multe detalii puteți afla aici: https://101hp.ro/suedia-recunoaste-esportul-drept-sport-romania-cand/.
Invitații și partenerii Summitului
Esports Summit este un eveniment connected by Vodafone, powered by BCR și susținut de Digital Throne, IASI2023, AGON by AOC, Endorfy, Kiss FM, Pro Sport, 101hp.ro și Bucharest Gaming Week.
În calitate de parteneri, vom avea onoarea să participăm în cadrul unuia dintre panelurile evenimentului, acolo unde vom discuta despre comunicarea în domeniul esportului alături de Costin Bogdan (Executive Creative Director, McCann), Katerina Todorovski (Head of Brand Marketing BCR), Roxana Baias (Group Head of Marketing, NEPI Rockcastle), Laurențiu Ion (Head of Digital and Media, PepsiCo), Alexandru Ion (Fondator Nexus Gaming) și Alex Mazilu (Head of France & Benelux, Logitech).
În panelurile conferinței vor mai participa Octav “ang” Crețu (Nexus Gaming), Mihai Cotos (Digital Crusade), Jaxi (Streamer), Adrian Iacobini (Academia de Studii Economice București), Paul “Werty” Bolog (caster esports), Tudor Dăescu (Esports Summit), Nedim Baytorun (Vodafone), Daniel Juravle (Viceprimarul Municipiului Iași), Cristian Nistor (Digital Throne), Teodora Roman (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor), Mihaela Tofan (Universitatea Alexandru I. Cuza), Adrian Socaciu (Institutul Sportiv Român) și Marius Radu (GG Industry).
Stay tuned! Vom reveni atât cu un interviu cu unul dintre organizatorii evenimentului, Tudor Dăescu, cât și cu un giveaway cu bilete pentru eveniment! Ne vedem la Iași!
autor: Vlad Nagîț