La un an distanță de la primul trofeu câștigat în componența actuală (karrigan, ropz, Twistzz, broky, rain), FaZe Clan se întorc în Polonia în căutarea ultimei victorii de care au nevoie pentru a-și adjudeca Intel Grand Slamul. După două încercări eșuate în ultimul sezon de Pro League și la Majorul din Rio, rosterul european pare să aibă forma necesară pentru a-și apăra titlul în Katowice.

Din cele 16 echipe prezente în cadrul evenimentului principal, 12 fac parte din Top 15-le mondial realizat de HLTV, așa că ne pregătim de startul unui eveniment plin de storylineuri, dar și de meciuri aproape imposibil de prezis.

Ce este Intel Grand Slam?

Intel Grand Slam reprezintă un premiu pus la bătaie de Intel în colaborare cu ESL pentru echipa care reușește să câștige 4 turnee din 10 de rang S-tier organizate de cei din urmă.

Premiul de 1.000.000 de dolari a fost prima oară pus în joc la mijlocul lui 2017, însă, din cauza dificultății de a aduna atât de multe trofee într-un interval scurt, a fost adjudecat abia la finalul anului 2018, atunci când Astralis a încununat un an de dominație cu un ultim trofeu “acasă”, în Odense (Danemarca).

După Astralis, și Liquid (2019), și Na’Vi (2021) au devenit campionii sezoanelor 2 și 3 ai Grand Slamului.

Atât prestigiul de a face parte din această listă, cât și prizepoolul mai mult decât atrăgător de 1.000.000 $ l-au făcut pe Karrigan să declare că prioritatea echipei sale pentru anul 2023 nu este neapărat câștigarea unui al doilea Major, ci mai degrabă “închiderea” Grand Slamului.

Cu rain întors în echipă după scurta pauză cauzată de nașterea primului său copil, FaZe par să aibă motivația, dar și map poolul necesare pentru a-și îndeplini obiectivul, dar au în față o grupă cel puțin dificilă despre care vom vorbi mai jos.

FaZe, alături de Na'Vi, G2, C9 și Liquid în "grupa morții"

Din cauza faptului că împărțirea pe grupe la turneele IEM se face conform clasamentului realizat de ESL, pot fi întâlnite situații precum cea de față în care una dintre grupe să fie plină de pretendenți la titlu, iar cealaltă să pară “lower bracket”.

Astfel, grupa A aduce meciuri tari încă din prima etapă când avem parte de derbyul CIS. Cele două echipe care și-au disputat locul 1 mondial în 2021, C9 și Na’Vi, se întâlnesc într-o partidă în care, pentru prima dată după mult timp, echipa lui sh1ro este favorită în fața echipei lui S1mple. (Cote: 1.68 vs 2.15)

Motivele ar fi atât forma stabilă pe care C9 a arătat-o în stagiul de Play-In de zilele trecute, cât și instabilitatea care pare că s-a lăsat pe umerii echipei din Ucraina. S1mple & co. n-au părut echipa care domina Majorul din Stockholm la debutul lui npl în cadrul grupelor de calificare pentru BLAST Spring, acolo unde au pierdut de două ori cu 0-2 în fața G2 și au cedat hărți unei echipe a NiP care juca folosind un stand-in.

Ne așteptăm ca învingătoarea din acest meci să aibă un loc asigurat în Playoff, dat fiind faptul că nu-i vedem nici pe Liquid și cu atât mai puțin pe IHC să le pună probleme mai departe.

Pe cealaltă parte de bracket, pare scris în stele să vedem un nou duel al lui NiKo împotriva fostei sale echipe, FaZe. Dacă G2 înving BIG, iar FaZe îi răzbună pe ai noștri lauNX și XELLOW și bat Team Spirit, se pare că vom avea destul de timpuriu un meci pe care mulți analiști îl văd ca fiind nu numai o reeditare a finalei IEM Katowice 2022, ci și un preview pentru finala IEM Katowice 2023.

G2 au un șir de 7 victorii consecutive, perioadă în care au reușit să piardă o singură hartă și să învingă Na’Vi de 2 ori, FaZe, Liquid și Vitality. Ultima echipă care i-a învins? FaZe, la BLAST World Final Abu Dhabi.

G2, cea mai în formă echipă a momentului, ridicând ultimul trofeu Tier 1 din 2022

Grupa B, grupă de încălzire pentru Heroic și Vitality?

Atât Vitality, cât și Heroic, au avut o a doua jumătate de 2022 satisfăcătoare. Primii au cucerit ESL Pro League la primul turneu jucat alături de Spinx, în timp ce echipa daneză a jucat finala Majorului din Rio și au câștigat primul trofeu LAN de tier 1 din istorie, la BLAST Fall Final pe “teren propriu”, în Copenhaga.

Cele două nu ar trebui să aibă probleme în a atinge Top 6, dar ambele au un istoric de a nu fi neapărat constante când există așteptări puse pe umerii lor. Heroic a trecut, într-adevăr, de grupele pentru BLAST Spring, dar nu înainte de a fi învinși de o echipă cu mult sub valoarea și experiența lor, Evil Geniuses. Vitality, în schimb, au arătat bine în 2023, dar va rămâne de văzut dacă map poolul le va crea probleme abia din playoff sau încă din startul competiției.

O a treia echipă calificată din grupa B este greu de prezis, oricare dintre Outsiders, MOUZ, Fnatic sau chiar OG putând să aibă o perioadă de grație în care să adune 2-3 victorii consecutive așa cum au demonstrat la Rio primele 3 sau în Abu Dhabi în cazul celor de la OG.

Heroic trebuie să câștige trofeul dacă vor să rămână pe locul 1 mondial și după Katowice

Programul complet al IEM Katowice și unde poate fi urmărit

Rezultatele meciurilor din Polonia, dar și programul meciurilor care urmează poate fi consultat în permanență pe hltv.org.

După o perioadă de 3 ani în care ESL a transmis turneele sale doar pe Twitch, IEM Katowice reprezintă primul turneu în care meciurile revin și pe Youtube.

Astfel, puteți accesa:

 

autor: Vlad N.