După ce primele texte de sim racing de pe 101HP au fost dedicate activității internaționale intense, e momentul să aruncăm o privire și asupra campionatului intern. Cel de-al patrulea sezon în mediul Assetto Corsa Competizione intră într-o pauză de patru săptămâni, după ce s-au disputat primele 7 etape dintr-un total de 13.

Dacă primele trei campanii desfășurate în ACC au fost dedicate exclusiv echipajelor de doi piloți care conlucrau pentru rezultat în curse de anduranță de 90, 120 sau 240 de minute, actuala stagiune a încercat să împace cât mai multe deziderate sau nostalgii, ceea ce a dus la un format după tiparul SRO: serie de sprint (cu BMW M2 CS Racing), serie de anduranță (cu BMW M4 GT4) și clasament cumulat al celor două. Până acum am avut 5/8 sprinturi și 2/5 runde de anduranță.

Capitolul I – Statele Unite

Prima zi de școală a fost pe 19 septembrie, la Austin, iar în clasă la acest liceu de elită erau doar 30 de locuri în bănci. Cele mai bune medii în săptămâna de precalificări au primit loc pe grilă la primul sprint, iar datele problemei indicau următorii campioni luați la țintă: Walk Racing la echipaje (3 titluri la rând) și Rapid eSports la cluburi (ierarhie oficializată în sezonul precedent). Ambele tabere au venit cu schimbări de line-up:

  • Mihai Șuțeanu continuă alături de Walk Racing, dar Victor Taraș nu și-a mai putut asuma un program complet și a fost înlocuit de Bogdan Moldovan în echipajul-fanion;
  • Rapidiștii au efectuat permutări între cei patru titulari: Victor Nicolae cu Sebastian Apostol (BMW Blog) în culorile de ”deplasare” și Dragoș Simion cu Andrei Miclea (Adevărul Auto) în vișiniul uzual.

Însoțiți de musafirul Kirill Sadyrov, Nicolae și Apostol au zburdat pe Circuit of the Americas și au monopolizat podiumurile. Poziția a patra a fost prima disponibilă rivalilor, la 4, respectiv 7 secunde în cele două manșe. Acesta a fost dușul rece de care avea nevoie Walk Racing, care a recidivat în etapa a doua, pe ploaia de la Indianapolis. Deși Victor Nicolae a semnat timpul de pole, adversarii au avut ritm bun de cursă. O eroare rară a lui Șuțeanu l-a afectat și pe Moldovan, oferind pe tavă cel de-al treilea scor maxim pentru perechea BMW Blog, cu Nicolae de această dată învingător. În manșa a doua, Moldovan l-a depășit pe Nicolae pentru a câștiga.

Cursa de anduranță de la Watkins Glen a fost un dezastru pentru Rapid eSports, cu ambele echipaje aruncate în pluton (7 și 8) pe fondul penalizărilor. Walk Racing a câștigat fără emoții, cu CarSpot (Tufeanu/Prepeliță) pe doi și Textar eSports (Manole/Honțaru) pe 3. Astfel, între BMW Blog și Walk Racing după seria americană era o diferență la vârf de doar 10.5 puncte.

  1. BMW Blog (Nicolae/Apostol) 120
  2. Walk Racing (Șuțeanu/Moldovan) 109.5
  3. Textar eSports (Manole/Honțaru) 56

Capitolul II – Marea Britanie

Au urmat trei runde în Albion, cu aceeași simetrie – 2 de sprint și una de anduranță. Victor Nicolae și Seb Apostol și-au împărțit succesele de manșă pe Donington Park, apoi Mihai Șuțeanu a avut scorul perfect – pole și două victorii pe Oulton Park, fiind urmat de fiecare dată de Nicolae și Moldovan. O cursă nefastă pentru Apostol a dus la schimbarea de lider în seria de sprint, în favoarea coechipierului său. Întrecerea de două ore de la Silverstone a fost extrem de disputată, cu aceleași două echipaje de top urmărindu-se îndeaproape, Walk Racing văzând primii steagul în carouri, astfel trecând în frunte în clasamentul cumulat.

Astfel, aceștia sunt aproape siguri că titlul de anduranță le va reveni, exceptând un dezastru. Forma celorlalte echipaje arată foarte mici șanse de imixtiune, iar Walk pot încheia următoarele trei curse lungi pe locul secund în urma adversarilor direcți și tot nu ar fi prinși. După șase etape, clasamentul arăta astfel, oglindind stagiunea precedentă a RLR BMW GT Challenge:

  1. Walk Racing (Șuțeanu/Moldovan) 248.5
  2. BMW Blog (Nicolae/Apostol) 235
  3. Adevărul Auto (Simion/Miclea) 81

Decembrie însorit în sudul Franței

Frumusețea campionatului a fost dată tocmai de faptul că de la o rundă la alta nu puteai estima învingătorul, la ce echilibru s-a văzut între cele două perechi de top. Cu asemenea cote egale începea și ultima duminică RLR din 2022, în care Victor Nicolae și-a asigurat pole position-ul la Paul Ricard, dar în oglinzi se vedea galbenul mașinilor Walk.

Time and again, calificările s-au dovedit elementul crucial la sprint, piloți precum Cristian Berindea sau Andrei Miclea plătind adesea prețul unei clasări nefaste pe grilă. Și percepția generală a concurenților a fost că în față se merge extraordinar, bumper to bumper, cu o mare atenție și percepție spațială de finețe, în timp ce în mijlocul plutonului domnește nerăbdarea și nu pare că sancțiunile atrag schimbări de comportament.

Nicolae a învins în prima manșă de pe traseul francez de Grand Prix, iar apoi ne-a mărturisit că pregătirea minuțioasă a etapei i-a asigurat presiuni perfecte în anvelope și o uzură controlată. Răsucit de Andrei Manole, Seb Apostol nu a punctat în acea primă cursă, ceea ce l-a motivat să-și asume riscuri mult mai mari la al doilea start. De pe 5 pe 1 într-o singură mișcare? Ar putea fi manevra sezonului, care l-a readus în cercul învingătorilor și-i menține vii speranțele la titlu. De această dată faux pas a fost înregistrat de Șuțeanu, după un contact cu Vasi Grama. Astfel, tragem linie la final de an calendaristic cu următorul clasament, in-cre-di-bil de strâns atât în lupta pentru prima poziție, cât și pentru ”bronz”:

  1. Walk Racing (Șuțeanu/Moldovan) 282.5
  2. BMW Blog (Nicolae/Apostol) 281
  3. Adevărul Auto (Simion/Miclea) 93
  4. CarSpot (Tufeanu/Prepeliță) 89.5
  5. Textar eSports (Manole/Honțaru) 80

În clasamentul juniorilor, Șuțeanu are 23.5 puncte avans față de Apostol, iar la licențiați conduce Simion cu 76 de puncte în raport cu Alex Cascatău. FC Rapid 1923 eSports este lider în ierarhia cluburilor, cu 52.5 puncte față de Walk Racing eSports.

PilotVictorii la sprint
Victor Nicolae3 – Indianapolis, Donington, Paul Ricard
Sebastian Apostol3 – Austin, Donington, Paul Ricard
Mihai Șuțeanu2 – Oulton Park, ambele manșe
Bogdan Moldovan1 – Indianapolis
Kirill Sadyrov (wildcard)1 – Austin

RLR intră în vacanță până pe 9 ianuarie, însă programele internaționale ale românilor continuă: pe 13 decembrie îi avem pe Apostol și Miclea în faza a patra de knockout a Logitech G Challenge 2022 (Misano 1h), apoi aceștia vor evolua în cadrul Simgrid x VCO World Cup (Kyalami 12h) sâmbătă, dimpreună cu coechipierii West Competition Racing (Simion, Allan, Alexander) și duminică vor face pereche în etapa a cincea a SOP Motorsport GTWC Cup de la Watkins Glen (90min). Tot duminică 18 decembrie va avea loc și a doua etapă a VCO x LFM Flextreme, cu WCR în prima divizie valorică și alte trei echipaje românești în cea de-a doua divizie.

În RLR BMW GT Challenge mai sunt programate următoarele runde:

  • ianuarie: sprint la Spa-Francorchamps și anduranță la Zolder;
  • februarie: ultimele două etape de sprint la Barcelona și Bathurst, apoi cursa de 2 ore de pe Hungaroring;
  • martie: finala de 4 ore de la Monza.

Clasamente complete: sprint, anduranță, cumulat.

Toate cursele pot fi urmărite pe canalul de Youtube al BMW România.