Într-o serie de mai multe articole ne propunem sa intrăm ușor în detaliu și să descoperim miezul celor ce s-au întamplat pe parcursul ultimilor 7 ani de Nexus Gaming.

În primul rând, ne-am gândit că e folositor să publicăm un istoric al “lineup-urilor” echipei Nexus, ca să ne facem o idee asupra nucleelor de jucători care au tranzitat organizația.

  • Anul 2016:

iulie-octombrie: BTN, r1d3r, RealCron, nJ, j0der

Băieții reușesc să atingă locul 62 pe clasamentul oficial HLTV, o performanță notabilă având în vedere timpul scurt de pregătire a jocului împreună.

octombrie-sfârșitul anului: BTN, r1d3r, nJ, XELLOW, cosmeeeN

  • Anul 2017:

ianuarie-iunie: BTN, r1d3r, nJ, XELLOW, cosmeeeN

Nu se mai atinge prima performanță, însă se păstrează ritmul, locul ocupat fiind #73.

iunie-august: BTN, sXe, jaxi, XELLOW, TheOne

Se ajunge la un nou record “all time”, locul 47.

august-octombrie: BTN, sXe, jaxi, XELLOW, SEMINTE (equix-coach)

octombrie-sfârșitul anului: BTN, sXe, jaxi, XELLOW, iGm.

Se atinge pentru prima dată recordul nedoborât nici până în ziua de azi, poziția 40 pe clasament.

  • Anul 2018:

Între februarie și mai, se renunță la coach, în mai este reintrodus. SEMINTE revine pentru scurt timp în locul lui iGm.

sXe și SEMINTE sunt schimbați de iM si Blytz între ianuarie și iunie, însă în iunie se revine la formula de la sfârșitul lui 2017, cu excepția lui iGm: BTN, sXe, jaxi, XELLOW, SEMINTE. În august equix părasește poziția de coach.

În noiembrie jaxi se retrage din cariera de jucător profesionist. CHANKY intră in echipă pentru cateva meciuri, însă iGm revine în locul lui definitiv.

La finalul lui 2018 echipa era următoarea: BTN, sXe, iGm, XELLOW, SEMINTE.

  • Anul 2019:

În ianuarie, sXe părasește echipa, cosmeeeN îl inlocuiește, însă odată cu plecarea lui iGm acesta revine. Se produc câteva alte schimbări temporare, se încearcă reintroducerea pentru scurt timp a lui iM și introducerea lui Blytz, însă cosmeeN rămâne decizia finală.

În perioada martie – iunie, echipa în ansamblu arăta așa: BTN, sXe, XELLOW, cosmeeeN, SEMINTE.

cosmeeeN este înlocuit cu r1d3r în iunie și până in septembrie ramân: BTN, sXe, XELLOW, r1d3r, SEMINTE. Jaxi si starkiller apar și ei în acest interval ca “stand-ins”, până la găsirea unor soluții stabile.

În septembrie lineup-ul este din nou destabilizat de plecările lui r1d3r si sXe. Sunt introduși zewts și ragga inițial, dar cel dintâi este rapid înlocuit de iM. Ulterior, SEMINTE iese din echipă, fiind înlocuit cu revenirea lui sXe. La finalul anului echipa este alcătuită din: BTN, xellow, ragga, iM, sXe.

În toată această perioadă rezultatele pe HLTV se opresc din a mai apărea, și se recunoaște un ușor declin în clasament.

  • Anul 2020:

Din ianuarie până în mai echipa nu suferă schimbări. În mai ragga este înlocuit de Adron, dar într-un timp foarte scurt, și el la rândul lui de către mhN1. În iunie SEMINTE revine în detrimentul lui mhN1. sXe este înlocuit de CHANKY din cauza unei probleme medicale până în septembrie, când ragga revine. Între lunile mai și septembrie, echipa era: BTN, XELLOW, iM, SEMINTE (mhN1), CHANKY.

Din septembrie și până la finele anului echipa cunoaște o perioadă de progres considerabil, reușind sa atingă locul 40 pe clasamentul oficial HLTV pentru a doua oară. Lineup-ul era următorul: BTN, XELLOW, iM, ragga, SEMINTE.

Căpitanul echipei, BTN, afirmă că acest aliniament a reprezentat pentru el cel mai bun din multitudinea pe care le-a avut sub coordonare.

  • Anul 2021:

Din păcate, tendința de ascendență a performanței a dispărut odată cu noul sezon. În ianuarie ragga este înlocuit de sXe. Timp de o lună se încearcă integrarea lui Cr0n0s ca și coach, însă nu se reușește.

În aprilie SEMINTE se desparte încă o data de echipă, in timp ce iM este transferat de GamerLegion. Blytz și s0und sunt cei care semnează contractele ca și înlocuitori, însă cel din urmă este schimbat în timp relativ scurt de aducerea lui lauNX de la GameAgents. sXe se desparte și el de echipă în iulie, când mhN1 revine ca înlocuire și Toh1o ca și coach.

Echipa funcționează cu BTN, XELLOW, lauNX, Blytz, mhN1 până în octombrie, când mhN1 și Blytz oferă locurile către renne și ragga. Până la începutul lui 2022, echipa era: BTN, XELLOW, lauNX, renne, ragga.

  • Anul 2022:

Sezonul începe prin înlocuirea lui renne cu SEMINTE și plecarea lui Toh1o. Lineup-ul devine: BTN, XELLOW, lauNX, ragga, SEMINTE.

Pe 10 aprilie XELLOW intră ca stand-in la ECSTATIC cât timp aceștia vor reuși să găsească o soluție pentru retragerea lui Wolfy. Acesta continuă și în prezent să dispute meciuri sub sigla ECSTATIC, însă oficial încă aparține de Nexus Gaming. Este încă incert dacă va face mutarea definitiv, lipsind  un anunț oficial. Swiiffter este de acord să îl înlocuiască, iar ragga devine main AWP.

Pe 9 mai, lauNX este transferat la Sprout. În momentul de față se încearcă înlocuirea celor doi cu mai multe combinații de jucători. Nu s-a ajuns încă la un numitor comun.

Nexus rămân în: BTN, ragga, SEMINTE (try-outs: CHANKY, swiiffter, mhN, fNk).

CS2International CS2

Ancient – 1 an în map pool

Pe 4 mai 2021, Valve anunța pe contul oficial de twitter al CS:GO intrarea hărții Ancient în map poolul oficial în locul unei hărți...