Se încheie faza swiss a celor două competiții CCT unde, așa cum bine știm, se luptă și jucători români. Rezultatele obținute până acum sunt mai mult decât bune, întrucât este posibil să avem trei echipe din trei care să treacă mai departe pentru West Europe și una pentru North Europe.

Există, totuși, și câteva semnale de alarmă,.

NEXUS RISING?

În ultimele două săptămâni, Nexus au pierdut doar 2 partide din cele 13 jucate pe HLTV și urmează multe altele, pe măsură ce ne îndreptăm spre playoff atât la West Europe, cât și la North Europe, acolo unde au reușit calificarea.

Două dintre cele trei înfrângeri se împart fiecare la câte un turneu CCT, contra ex-Copenhagen Flames și Endpoint, ambele fiind echipe din top 50 mondial.

În rest, Nexus au trecut către faza următoare cu trei victorii, printre echipele învinse numărându-se EYEBALLERS (#49) – echipa legendelor JW și flusha și chiar de două ori Let Us Cook, pe care i-au învins 2-1 și 2-0, ieri, într-o manieră convingătoare.  De neratat pe listă și Astralis Talent, cei care au în palmares chiar un trofeu CCT, și pe care i-au învins 2-0.

(sursa: cctour_gg twitter)

Prin aceste reușite, echipa românească revine în zona superioară a clasamentului HLTV, ajungând până pe locul 59 mondial.

SMEKK ȘI MODO, PE VAL

Duo-ul care s-a alăturat celor de la Nexus la începutul anului se descurcă cum nu se poate mai bine, pe fondul unei performanțe la cote mari din partea echipei, per total. Smekk a adunat până acum titlul de MVP la două dintre meciurile disputate în CCT, pe lângă faptul că a fost clasat pe locul 1 la „Pistol Masters” de către organizatori.

Pe cealaltă parte, MoDo este și el pe podium în ceea ce privește performanța ca AWPer.

SPROUT: JOC BUN, DAR INCERTITUDINE DE VIITOR

Așa cum am menționat și în articolele anterioare, este evident că jocul echipei lui lauNX și XELLOW a marcat o îmbunătățire pe parcursul ultimelor săptămâni și pentru moment nu pare că va stagna.

S-au calificat clar în playoff la Elisa, chiar dacă mai apoi au renunțat la a îl mai parcurge, au făcut un run de zile mari în ESL Challenger, acolo unde nimeni nu se aștepta să obțină locul 5 și acum au trecut și în playoff la West Europe neînvinși, cu victorii contra Illuminar și PORTUGAL.

Pentru North Europe, aceștia au fost invitați direct în fazele eliminatorii.

(sursa: CCTour_NEU twitter)

Deși semnele de pe server sunt îmbucurătoare, în spațiul media au apărut multe zvonuri despre transferuri care ar putea zgudui echipa. Inițial, se discuta despre o plecare a lui Staehr la Astralis, programată până în 2024, însă care pare a fi dorită mai repede. Acestea au fost susținute, mai departe, de absența jucătorului danez de la câteva partide, în locul lui revenind xicoz.

Mai apoi, au apărut voci care susțineau dorința Falcons de a se îndrepta spre un lineup internațional care să îl includă și pe lauNX.

LET US COOK TRAVERSEAZĂ O PERIOADĂ DE EXPERIMENTE

De partea lui s0und și Blytz, situația nu este chiar roz. Recent, atât fr3nd, cât și byali, doi jucători polonezi de bază pentru echipă, și-au anunțat despărțirea de proiect. Chiar dacă byali se pare că mai ajută în anumite meciuri, în jocul echipei se observă instalarea lipsei de coordonare, care poate fi decisivă în unele momente.

„Fr3nd announced so I can too – I won’t continue playing with Let Us Cook. I suspect that I will try to play something in CS2 for the last time, maybe until the end of the year and I have to slowly finish my career.

See you on streams, cheers!

Thanks everyone from my team and goodluck!” – Byali

S-au încercat aducerile lui mwlky și h4rn, dar și oskarish, însă este vorba doar de teste, situația fiind momentan incertă.

În CCT North Europe, ei au fost eliminați fără a reuși o victorie, dar în West Europe au reușit calificarea în playoff după un meci decisiv în bracketul de 2-2 împotriva Zero Tenacity (2-1).

În playoffs, dificultatea meciurilor va crește considerabil. În West Europe au fost invitate echipe precum Apeks, BIG și 9INE, iar la North Europe vor fi prezente Monte și Into The Breach, acolo unde îl vom vedea și pe volt, pe lângă BIG și 9INE.

De menționat că recent volt și echipa sa au câștigat un turneu local din Regatul Unit.

(sursa: CCTour_NEU twitter)

Deși semnele de pe server sunt îmbucurătoare, în spațiul media au apărut multe zvonuri despre transferuri care ar putea zgudui echipa. Inițial, se discuta despre o plecare a lui Staehr la Astralis, programată până în 2024, însă care pare a fi dorită mai repede. Acestea au fost susținute, mai departe, de absența jucătorului danez de la câteva partide, în locul lui revenind xicoz.

Mai apoi, au apărut voci care susțineau dorința Falcons de a se îndrepta spre un lineup internațional care să îl includă și pe lauNX.

(sursa: ITBesports twitter)

autor: Alexandru Bănescu

SimRacing International

West Competition redevine lider al VEM

În pofida unei curse dificile, ofensiva de final și un context neașteptat au salvat situația la Austin pentru echipa românească. Pauza de vară îi...