Ai noștri mai împușcă un invite în noul sezon, înca o dată într-un eveniment organizat de CCT și afișat pe HLTV.

Turneu nou, aceeași esență

Pentru prima serie West Europe, regulile vor fi identice cu cele pe care le-am expus și când am vorbit de CCT North Europe.

Dispune în teorie de 3 părți: Open Qualifier, Closed Qualifier și Main Event. În aceeași ordine se desfășoară și calificările, de la o parte la alta.

Faza de Open Qualifier s-a încheiat pe 22 ianuarie, cu 4 echipe calificate, dintre care Undefined și Mixfits prezintă un nume mai rezonant. S-a desfășurat pentru a da șansa unor tabere mai puțin cunoscute din zona vestică a Europei să se afirme și să atragă atenția asupra talentelor în devenire. Datorită normelor impuse, Blytz nu a putut juca alături de cei de la Undefined.

În momentul de față s-a ajuns la Closed Qualifier. Aici, celor 4 echipe venite din Open Qualifier li s-au adăugat 12 invitate direct.

Grupele pentru CCT West Europe CQ (sursa: fragster.com)

Despre format

Formatul va fi unul clasic. În prima etapă, grupe GSL, în număr de 4, de unde se califică câte 2 echipe mai departe. Echipele învinse în runda de deschidere joacă între ele, de unde se decide echipa care rămâne în viață și cea care este scoasă direct din calcule.

Cele două învingătoare din primul meci joacă și ele una împotriva celeilalte, câștigătoarea de aici calificându-se direct, iar pierzătoarea mergând spre meciul de 1-1, care decide a doua echipă care va trece mai departe. Fiecare tabără dispută cel puțin 2 meciuri. La 2 victorii din prima, calificarea e asigurată, însă la 2 înfrângeri intervine eliminarea.

Numărul de 8 echipe trecute mai departe în Play-Off se vor afla doar la un meci distanță de calificare, cel din top 8. Astfel, primele 4 echipe trec mai departe către turneul principal, unde se vor duela cu altele, de calibru și mai ridicat, pentru o parte din cei 50 000$. Toate meciurile din cadrul Closed Qualifier vor fi de tip Best of 3.

La un pas de main event la CCT North Europe

După cum bine știm, Nexus au jucat zilele trecute și în cadrul Closed Qualifier-ului CCT North Europe. Acolo au reușit să iasă din faza de grupe GSL. Au pierdut primul meci cu MASONIC, însă au revenit învingându-i într-un alt Best of 3, în urma victoriei din meciul de eliminare cu Undefined, echipa lui Blytz.

Pentru calificare, au întâlnit Illuminar, însă experiența împreună a polonezilor s-a dovedit a fi decisivă în fața unui Nexus organizat foarte recent, care n-a avut timp să îl reintegreze pe adamS. Echipa noastră a pierdut cu scorul de 0-2 la hărți, astfel ratând calificarea.

(sursa: NexusGamingRo twitter)

Formă bună individuală

Jucătorii Nexus par a traversa o perioadă bună din punct de vedere individual, iar asta n-a trecut neobservat.

BTN, căpitanul echipei, s-a remarcat prin performanțele lui individuale în 3 jocuri foarte strânse, cu adversari puternici. În meciul versus Young Ninjas, din play-in stage, în cadrul Thunderpick Bitcoin Series el a schimbat soarta partidei cu un clutch 1v3 superb.

Mai apoi, împotriva MASONIC, în CCT North Europe Closed Qualifier, BTN a obținut titlul de MVP și a dus echipa spre meciul decisiv contra Illuminar, cu nu mai puțin de 1.39 rating per total, în 3 hărți jucate.

(sursa: NexusGamingRo twitter)

Formă bună individuală

Jucătorii Nexus par a traversa o perioadă bună din punct de vedere individual, iar asta n-a trecut neobservat.

BTN, căpitanul echipei, s-a remarcat prin performanțele lui individuale în 3 jocuri foarte strânse, cu adversari puternici. În meciul versus Young Ninjas, din play-in stage, în cadrul Thunderpick Bitcoin Series el a schimbat soarta partidei cu un clutch 1v3 superb.

Mai apoi, împotriva MASONIC, în CCT North Europe Closed Qualifier, BTN a obținut titlul de MVP și a dus echipa spre meciul decisiv contra Illuminar, cu nu mai puțin de 1.39 rating per total, în 3 hărți jucate.

(sursa: NexusGamingRo twitter)

Trecând mai departe, Nexus au întâlnit Tricked tot în cadrul Thunderpick. Acolo, căpitanul echipei noastre a avut nevoie doar de 2 hărți pentru a aduna 1.44 rating și de a produce un ACE de zile mari, cu un clutch 1v2 la final.

(sursa: NexusGamingRo twitter)

Având în vedere vârsta și rolul lui, este o adevărată comoară pentru Nexus să aibă în spate un jucător care să livreze în acest mod. Noi îl felicităm și sperăm să continuie tot așa.

De cealaltă parte, noul sniper al Nexus, MoDo, a avut și el realizări notabile. În ceea ce privește CCT North Europe, a terminat competiția drept primul jucător de AWP, surclasându-i pe allu, fostul jucător al ENCE și J3nsyy, de la MASONIC.

O nouă șansă

Prin acest invite în prima serie organizată pentru West Europe, cei care se ocupă cu întocmirea competiției par a fi foarte încrezători în potențialul Nexus Gaming, oferindu-le șansa să dovedească că puțin a lipsit pentru a ieși printre învingătorii din seria jucată anterior.

autor: Alexandru Bănescu