Încoronarea campioanei din Coreea de Sud este foarte aproape. Deja am aflat prima echipă ajunsă în finală, Gen G, aceștia reușind deja să câștige și split-ul din iarnă.  În cursa pentru titlul de campion, doar două echipe rămase în turneu au puterea de a opri campioana en-titre să-și adjudece și acest sezon: T1 și KT. Data de 19 august va aduce dezvăluirea echipei care va înfrunta prima finalistă ziua următoare, pe 20 august.

Gen G în finală după ce au reușit să treacă de T1

Gen G au reușit să își asigure participarea în cel mai important meci din sezon după o serie strânsă câștigată împotriva rivalilor de la T1. Semifinala s-a anunțat una spectaculosă, atât datorită revenirii celor de la T1 la o formă mai bună de joc, cât și consistența de care cei de la Gen G dau dovadă.

Cei din urmă au început seria cu o victorie destul de categorică, însă T1 au reușit să câștige în aceeași manieră următoarele două meciuri. Fanii T1 începeau să creadă într-o calificare rapidă în finala LCK. Prima lovitură încasată de aceștia a fost meciul 4 unde Peyz, alături de Chovy, au avut o performanță aproape perfectă și au trimis seria în meciul decisiv.

Din păcate pentru fanii League of Legends-ului, în ultimul meci, T1 au rămas fară puteri și au fost demolați de către Gen G care continuă să pună stăpânire pe scena din Coreea de Sud.

“Veteranii” din KT Rolster elimină “tinerii” din Hanwha Life

După ce KT și HLE au fost trimise în fazele eliminatorii de către echipele discutate anterior, sezonul acestora în LCK se agăța într-un fir de ață. KT erau principalii favoriți în acest meci și nu au dezamăgit deloc. Cu toate că HLE au făcut o încercare disperată de a ține piept veteranilor din echipa adversă, aceștia au pierdut meciul cu 3-0.

În acest fel, jucători precum Viper și Zeka, amândoi foști campioni mondiali, părăsesc competiția. Încă un sezon nereușit pentru Hanwha Life care nu au putut ține pasul cu celelalte echipe importante din LCK. Pe de cealaltă parte, “bătrânii” de la KT au demonstrat, din nou, că sunt o echipă de speriat. Această victorie le poate aduce un moral important înaintea derby-ului contra celor de la T1.

Al doilea loc în marea finală din LCK

Atât pentru T1, cât și pentru KT, acest meci va cântări cât un sezon întreg. Doar o echipă cu un mecanism perfect pus la punct precum Gen G face ca acest meci să fie o semifinală și nu o finală. O rivalitate aproape la fel de veche precum campionatul din care aceste două echipe fac parte, T1 și KT se întâlnesc, după multă vreme, într-un meci cu atât de multă importanță.

T1 au avut un început de sezon bun, apoi o continuare dezastruoasă în timpul accidentării lui Faker. Însă revenirea acestuia a făcut rapid uitată perioada slabă a echipei și a făcut fanii să spere din nou la un posibil titlu, fie el domestic sau internațional. Văzându-se clar că T1 fară Faker sunt ca o barcă fără busolă, primul meci important a fost chiar în a doua rundă a playoff-urilor, acolo unde au trimis KT în faza eliminatorie a bracket-ului după o serie de pus în cărțile de istorie a League of Legends. Apoi, au întins la capacitate maximă cea mai bună echipă a momentului din LCK, Gen G, pierzând în meciul decisiv.

Pe de cealaltă parte, KT vin pregătiți pentru răzbunare. Au avut un sezon excelent, aproape perfect, doar acel meci cinci, împotriva celor de la T1, dacă avea alt rezultat, se puteau îndrepta spre o performanță remarcabilă. Trimiși în faza eliminatorie, au devorat HLE pentru a ajunge la rejucarea meciului împotriva T1.

Acest meci nu este doar decisiv pentru a participa în finala LCK, este un adevărat război între unele dintre cele mai iubite echipe din istoria League of Legends. Dacă T1 s-a bucurat de un succes enorm în ultimul timp, KT vor încerca tot ce le stă în putință să arate că și organizația lor poate reveni la succesul pierdut. Dacă seria trecută între cele două echipe a fost o adevărată demență, ne putem doar întreba cum o să arate acest meci.

Atât acest meci, cât și marea finală, sunt programate la 09:00 (ora României), în 19 august, respectiv 20 august.

Ultimele trei echipe rămase în joc promit să ofere spectacol. Gen G sunt un mecanism care pare să funcționeze exact așa cum ar trebui, T1 încearcă să arate că nici măcar problemele din afara jocului nu au cum să îi oprească, iar KT au multă dorință de a se afirma, din nou, ca una dintre cele mai bune echipe din LCK, după mult timp de pauză.

autor: Bogdan I.

International LOLLeague of LegendsNational LOL

EMEA Masters – Drumul către celebritate

EMEA Masters sau în ce s-a transformat EU Masters. Competiția aduce în prim plan cele mai puternice echipe din ligile regionale din zona europeană,...