După finala dominantă care s-a desfășurat duminică seară, G2 Esports a reușit să-și revendice cel de-al zecelea trofeu din campionatul european. Câștigul a fost absolut incontestabil, învingând echipa MAD Lions cu scorul de 3 la 0.
G2 este prima echipă care se califică la MSI
G2, singura organizație europeană care a reușit să câștige Mid Season Invitational, este prima echipă care își câștigă biletul către campionatul de anul acesta care se va desfășura începând cu 2 mai în Londra.
Cea de-a doua echipă care va reprezenta LEC va fi stabilită la finalul Spring Split-ului, iar în cazul în care organizația va câștiga și următorul split, echipa care va merge la MSI va fi aleasă în funcție de punctele de campionat acumulate până în acel moment.
G2 Esports a reușit să câștige finala din Winter Split în stilul său caracteristic: prin pick-uri neașteptate și prin sinergia perfectă dintre playeri. Caps a reușit să surprindă, ca de obicei, alegând să joace campioni precum Kled și Taliyah, iar campionul cel mai jucat de Mikyx în această serie a fost Heimerdinger.
Meciul final a fost și cel mai echilibrat, MAD Lions conducând atât la scor, cât și la gold până în minutul 28. Elyoya a fost prins și omorât de Caps în timp ce își dădea recall în partea de topside, fapt ce îi ajută pe cei din G2 să preia controlul meciului și să captureze primul baron.
Deși Elyoya a reușit să fure următorul baron din mâinile echipei G2, acest lucru nu a fost suficient. Fight-ul decisiv a avut loc pe river în minutul 40, moment în care întreaga echipă de la MAD Lions a fost omorâtă, G2 urmând să dea end-ul pe midlane.
Congratulations to @G2League on being the first team to qualify for #MSI2023! pic.twitter.com/BYlLDV1yUX
— LoL Esports (@lolesports) February 26, 2023
Caps este din nou MVP
După o serie impresionantă în urma căreia a câștigat cel de-al optulea titlu, Caps a fost ales din nou MVP în cadrul campionatului european. Acesta este, fără îndoială, cel mai bun proplayer european de League of Legends și nu ezită să dovedească acest lucru în fiecare split.
Este bine cunoscut pentru pick-urile sale surprinzătoare cu ajutorul cărora reușește să câștige detașat meciurile, precum: Vayne, Kled și Zac.
Caps joacă în LEC încă din decembrie 2016 când a semnat cu Fnatic și a stat alături de organizație timp de doi ani. În 2018 a reușit să câștige ambele split-uri din campionatul european și a ajuns, de asemenea, și în finala campionatului mondial. În ceea ce privește anul 2019, Caps a ajuns din nou în finala de la Worlds, de data aceasta alături de G2, iar acela a fost ultimul an în care echipele europene au reușit să ajungă atât de departe în campionatele internaționale.
Your #LEC Winter Finals MVP: @G2Caps! pic.twitter.com/wxRYDotKXJ
— LEC (@LEC) February 26, 2023
Când începe Spring Split-ul?
Perioada de pauză între cele două split-uri este de două săptămâni, astfel că LEC se va întoarce începând cu ziua de sâmbătă, 11 martie de la ora 19:00 și se va desfășura offline în studio-ul din Berlin. Încă din prima zi vom avea parte de meciuri interesante, iar Odoamne și Xerxe vor putea fi urmăriți în primul meci versus Fnatic.
Spring Split is right around the corner: #LEC is back on March 11!
— LEC (@LEC) February 27, 2023
🎟️ Get your tickets here: https://t.co/8BeDVXGNnt pic.twitter.com/6U6ubShQlQ
Autor: Diana E.
Sursă banner – LEC