Nu doar pe Planeta Fotbal acest weekend reprezintă un reper absolut al anului, ci și în arena curselor virtuale. Spre deosebire de sportul cu balonul rotund, cu volanul rotund suntem însă mai bine reprezentați la Cupa Mondială organizată de Simgrid și VCO.

Dacă ediția 2021 a fost un campionat în toată regula, de această dată elementul de șansă va fi mult mai important. World Cup 2022 este un singur eveniment, o cursă de 12 ore pe traseul sudafrican de la Kyalami, unde 49 de locuri au fost adjudecate de 37 de echipe. Cele care au semnat performanțe remarcabile în marile campionate din acest an au primit chiar două invitații, printre acestea numărându-se în premieră și o grupare din România: West Competition Racing.

Aceștia au concurat deja la Kyalami în cadrul SRO eSports IGTC (9 ore) și ADAC Professional Trophy (6 ore), cu două mașini diferite – BMW M4 GT3 și Aston Martin Vantage V8 GT3. Dat fiind că scenariul Cupei Mondiale indică o varietate de condiții de-a lungul a jumătate de zi, decizia logică a fost de a înscrie mașini diferite, chiar dacă atracția de a conlucra între toți membrii echipei a fost mare. Cele mai populare alegeri au fost Aston (22) și Ferrari (11), în timp ce Audi și BMW au câte 5 mașini pe grilă. În schimb, nu vom avea niciun McLaren sau Lamborghini în pluton.

Așadar, pe modelul Aston Martin #1 îi vom regăsi pe Sebastian Apostol, Andrei Miclea și lituanianul Tadas Juknevicius. Acesta din urmă a impresionat cu evoluțiile sale din seria germană și s-a adaptat imediat în colectivul românesc. Perioadele petrecute de Miclea la volan trebuie planificate atent, deoarece are o suprapunere importantă în program: își va juca șansa accederii în finala regiunii EMEA din cadrul Logitech G Challenge 2022 la ora 22:00. În aceeași situație de a ”sări” într-un McLaren la ceas de seară se află și câțiva dintre rivalii săi de pe grilă, căci în fazele superioare ale tuturor competițiilor de sim racing ajungi să dai cam peste aceleași nume.

BMW-ul în culorile văzute de-a lungul campaniei din SRO, încheiate pe poziția a cincea la categoria Silver, va purta numărul uzual (33). Va fi pilotat de Dragoș Simion, căruia i se alătură perechea scoțiană formată din Jack Alexander și Joshua Allan. Ambii au bifat podiumuri pentru WCR în finala World Pro Racing de la Bathurst. Pentru Simion, aceasta este o revenire pe circuitul care i-a asigurat premiul de 1000$ în finala națională Logitech G Challenge.

Fondul de premiere al Cupei Mondiale este de 10.000$, iar pentru a primi ”o felie de tort” trebuie să închei cursa în Top 20. Acesta este obiectivul declarat nu doar de WCR, ci și de Victor Nicolae, care va evolua pe un Aston al echipei Race Anywhere alături de Fabien Piffet și Grantas Kareckas.

Calificările vor reprezenta un show aparte, ce se va transmite vineri seara. Fiecare echipă își va nominaliza pilotul (pentru WCR vor evolua Apostol și Alexander), iar din Q1 vor promova primii 20 din cei 49. Apoi, cei mai buni 10 vor trece din Q2 înspre Q3, unde se vor filtra cei 5 participanți în Super Pole (2 tururi lansate).

Calificări și Super Pole (vineri)

  • Free Practice – 20:00
  • Drivers Briefing – 20:45
  • Q1 (15 Min) – 21:00
  • Q2 (12 Min) – 21:25
  • Q3 (8 Min) – 21:45
  • Top 5 Super Pole – 22:00

Cursa (sâmbătă)

  • Free Practice – 12:00
  • Briefing – 12:30
  • Cursa – 13:00-1:00