Avem parte de un final de Major dominat de echipele din CIS. Pentru prima dată în istorie, nu mai puțin de 4 echipe din Top 8 sunt din fosta regiune sovietică. Nu numai că au trecut de Legends Stage, dar 3 dintre ele pleacă drept favorite în fiecare sfert al său.

Champions Stage Pick'em - drumul către Diamond coin continuă

După cum puteți observa din articolul dedicat misiunii de pick’em pentru Legends Stage, am supraviețuit cu 5 corecte din 9 puncte posibile.

Astfel, ne uităm către cea mai grea dintre toate părțile de prezis ale Majorului: ultimele meciuri.

Nu avem de unde să știm cum vor impacta cei 20.000 de brazilieni din public fiecare echipă în parte, dar încercăm să ne croim drumul către finală bazându-ne pe forma recentă a fiecărei echipe și cât de favorabile au fost meciurile anterioare împotriva celor din drumul lor către trofeu.

Astfel, ne așteptăm ca echipa lui Sh1ro și Axile să nu aibă probleme pe partea lor de bracket cel puțin în sferturi și semifinală.

Pe cealaltă parte de tablou, ne așteptăm de la meciul dintre Furia și Na’Vi să fie unul dintre cele mai urmărite meciuri din întreaga istorie a jocului, nu doar a acestui Major. Cu toate acestea, brazilienii, istoric vorbind, nu au un palmares minunat împotriva echipelor din CIS și cu atât mai puțin împotriva foștilor câștigători de Major, s1mple & co.

Ne așteptăm ca Na’Vi să facă pasul către semifinală și să-i întâlnească pe Heroic. De ce?

Deoarece danezii vor înfrunta o echipă care n-a arătat rău a Team Spirit, dar care este limitată enorm de map poolul disponibil. Cei din urmă sunt stabili pe Ancient și Vertigo, dar nu se pot baza 100% pe nicio altă hartă din map pool. Chiar și dacă reușesc să împingă meciul în 3 hărți, ne așteptăm de la Heroic să nu le dea șansa unei surprize.

Jeunesse Arena înainte de a fi invadată de 20.000 de fani (sursa: ESL)

Potențiala finală: Cloud9 vs Na'Vi

Cele două echipe se cunosc foarte bine din 2021, atunci când și-au împărțit dominația și locul 1 în clasamentul HLTV.

În prima jumătate a anului, C9 (Gambit, pe vremea aceea) au fost singurii care au putut să pună bețe în roate unui Na’Vi care anunța un posibil vârf de formă. Acest vârf a sosit în toamnă, atunci când au câștigat primul Major disputat după 2 ani, în Stockholm.

În 2022, în schimb, primul meci dintre cele două s-a întâmplat abia în noiembrie, chiar în faza Legends a Rio Major, acolo unde Cloud9 au câștigat la limită un Mirage (16-14) pentru a ajunge în bracketul de 2-0 și a trimite organizația ucraineană în cel de 1-1.

Forma recentă arătată de elevii lui Groove, dar și faptul că au, în teorie, un map pool favorabil unei posibile întâlniri versus Na’Vi (Mirage, Overpass, Ancient ar trebui sa fie victorii C9), ne fac să-i alegem ca favoriți pentru câștigarea trofeului.

Totuși, S1mple și colegii săi sunt obișnuiți cu presiunea unei finale de Major, ar fi deja a treia pe care o dispută consecutiv, deci pot oricând să facă față presiunii momentului mult mai bine decât rivalii lor.

Na'Vi ridicând trofeul Majorului din Stockholm (sursa: navi.gg)