RedPack continuă să obțină rezultate excepționale, de data aceasta terminând pe locurile 1-2 la RES Season 5 și calificându-se la RES Eastern European Masters, unde 8 echipe vor lupta pentru un slot la BLAST Premier Fall European Showdown 2023.
Season 5 is over, we've our winners!
— RES CSGO (@RESCSGO) August 27, 2023
🔸: @_badnewseagles
🔸: @RedPackEsports #RESCSGO | #BLASTPremier pic.twitter.com/rzDtbSShuw
EVOLUȚIA LUI REDPACK LA RES SEASON 5
RedPack a început faza grupelor cu un derby împotriva Nexus Gaming, pe care l-a câștigat în prelungiri pe Mirage cu 19-16. În primele runde, RedPack, pe CT, s-a impus cu un avantaj de 5-1, dar a rezultat o primă jumătate echilibrată 8-7. În a doua jumătate, victoria părea să meargă în mâinile lui RedPack, dar Nexus a reușit un comeback de la 15-11 pentru a intra în overtime, unde RedPack a triumfat în final.
CHANKY, IGL-ul echipei, a avut un meci impresionant versus Nexus, încheind meciul cu scorul de 42-22 și 1.77 rating. Nexus, din păcate, a urmat să fie eliminată din concurs de către BSMPEEK.
În următorul meci, de calificare în playoff, RedPack a reușit o victorie impresionantă împotriva echipei rusești Aurora, aflată pe locul 29 mondial, tot pe Mirage. Aurora a început puternic pe CT cu scorul de 6-2, urmând să piardă 11 runde la rând ca RedPack să câștige meciul cu 16-9.
În play-in, RedPack s-a întâlnit cu Zero Tenacity, locul 57 mondial, care a terminat pe locul 2 în cealaltă grupă din care au făcut parte și AllStars. Pe hârtie, meciul nu părea foarte promițător pentru “Haita Roșie”, întrucât a fost nevoită să joace cu Mangulito ca stand-in lui jkXy.
Prima hartă a fost Anubis, aleasă de Zero Tenacity, pe care RedPack a îndurat o înfrângere cu 16-11 în mod nesurpinzător, întrucât nu a jucat-o la nicio competiție oficială. Pe Inferno, propriul pick, și-au asigurat victoria cu 16-9, în urma căreia a continuat streak-ul de victorii din competiție pe Mirage, harta decisivă, cu scorul de 16-11.
Câștigând acest meci, RedPack a terminat pe locurile 1-2 și a obținut un slot la RES Eastern European Masters.
RES EASTERN EUROPEAN MASTERS
Echipa câștigătoare a RES Eastern European Masters se va califica la BLAST Premier Fall European Showdown, unde deja se află G2, Liquid, BIG și echipa lui regali, OG.
Încă nu se știe despre celelalte 6 echipe care li se vor alătura la acest concurs lui RedPack și Bad News Eagles, cealaltă echipă câștigătoare a RES Season 5. Cu siguranță, competiția nu va fi ușoară pentru RedPack, din start fiind amenințată de kosovari. Ca idee generală despre nivelul competiției, în sezonul din primăvară au participat echipe precum Cloud9, Eternal Fire, Monte și, din nou, Bad News Eagles.
RES Eastern European Masters va începe în curând, pe 15 septembrie. Felicitări RedPack și mult succes în continuare!
Autor: Vlad Matei