Cu toate că pauza competițională poate fi o perioadă propice pentru jucători și echipe să-și reîncarce bateriile și să se pregatească pentru ce urmează, aceasta este și predispusă la multe schimbări sau, în cazul în care este nevoie, chiar la disband-uri.

După doar 3 luni de când GameAgents a anunțat noul line-up românesc, se pare că organizația a decis să se despartă de echipă.

GAMEAGENTS – OBIȘNUITĂ CU SCHIMBĂRI MAJORE

Încă din anul 2016, când organizația a fost înființată, GameAgents a avut o multitudine de iterații de echipe din țări diferite, inclusiv din România. Dintre acestea, unele s-au bucurat de succes major în scena de Tier 3, iar altele nici măcar nu au evoluat îndeajuns de mult timp sub numele organizației pentru a-și dovedi potențialul, iar aici se poate încadra și recentul line-up.

Una dintre echipele românești cu care GameAgents s-a putut lăuda a fost cea care a evoluat în anul 2021, alcătuită din lauNX, regali, fNk, mhN1 și RENNE. Astfel, nu a fost o surpriză că, în ziua de 1 aprilie a acestui an, organizația a anunțat înscrierea unui nou line-up românesc.

REVENIREA ÎN ROMÂNIA

În aceste trei luni, echipa formată din laules, zub1, ISB, squumy și hotdark a apucat să joace doar un sezon de ESEA, anume ESEA Open Season 45. Aici au terminat sezonul regulat cu 12 victorii și 2 înfrângeri, adjudecându-și un loc în play-off și calificându-se, mai departe, în ESEA Intermediate.

La sfârșitul lunii mai, GameAgents a participat la cele două open qualifiere pentru Lorgar Cup. În cadrul acestora, echipa s-a duelat cu allStars, respectiv cu Zeal22, pierzând ambele meciuri și ratând calificarea la LAN.

Pe parcurs, au primit invitație la competiția United TwentyOne, la care a participat și allStars, doar că în altă grupă. Aici au fost eliminați din grupe în urma a două înfrângeri.

Rezultatele echipei au fost, fără îndoială, mixte, dar cu siguranță că nici timpul foarte scurt petrecut împreună nu le-a permis să exceleze. Deși au avut un sezon solid în ESEA, cu o calificare în Intermediate care a dovedit că echipa este pe calea cea bună, lipsa de experiență i-a împiedicat să-și atribuie statutul de echipă de top din România, de care organizația se bucura acum 2 ani. În final, este important că băieții au jucat împreună timp de 3 luni, perioadă în care, în mod inevitabil, au căpătat experiență.

VIITORUL GAMEAGENTS ȘI AL FOȘTILOR JUCĂTORI?

Momentan nu se știe ce echipă va fi preluată de către organizația din Serbia și dacă va fi una compusă din jucători români. Teoretic, nu ar fi exclusă această posibilitate, întrucât, la momentul actual, scena din România dispune de o multitudine de free agents. Printre cei mai cunoscuți se numără fNk, ADRON și RENNE care, după o pauză de câteva luni, a anunțat că își dorește să revină pe server.

Încă nu este clar dacă foștii jucători vor continua să joace împreună sau dacă vor merge pe drumuri diferite. În orice caz, îi incurajăm pe băieți să continue să acumuleze experiență și să se afirme în scena de CS:GO națională și internațională.

Autor: Vlad Matei