Pauza competițională iată că vine și cu mici competiții. Organizatorii European Pro League s-au gândit că ar fi o idee bună să pună la dispoziție intre sărbători un turneu de scurtă durată și cu un număr restrâns de echipe. Echipa Nexus va reprezenta România de această dată.
Formatul turneului
Formatul este unul extrem de simplificat. Sunt 4 echipe invitate direct: Nexus, ALTERNATE aTTaX, los kogutos și iNation. Lupta începe direct dintr-un Play-Off de tip „Single Elimination”, adică pentru cele 2 echipe care pierd primul meci nu mai există șansa de a obține primul loc, însă o partidă se va juca între ele pentru a determina ocupanta locului 3 (câștigătoarea) și locului 4 (pierzătoarea).
Concursul începe astăzi, cu Nexus-iNation și los kogutos-ALTERNATE aTTaX și se termină mâine cu finala și meciul pentru locul 3. Fondul de premiere pus la dispoziție constă în 10.000$ (cash). Toate echipele sunt premiate cu o anumită sumă, în funcție de plasarea finală. Se acordă 5000$ primului loc, 3000$ locului secund, 1500$ pentru locul trei și 500$ către locul patru.
Evenimentul este acoperit de HLTV integral, contând la plasarea în rankings.
European Pro League Winter Holidays Cup ⛄️
— European Pro League (@euproleague_) December 28, 2022
European Pro League will hold a New Year's tournament on CS:GO, which will be held December 29-30 among the four invited teams. In the tournament @NexusGamingRo, @LosKogutos, @iNationEsports and @ATNattax will draw $10,000. pic.twitter.com/CzhDfVF3BP
Adversari interesanți
Faptul că turneul este restrâns face ca Nexus să întâlnească garantat 2 dintre cele 3 echipe care completează lista, pe lângă aceștia. Ele ne sunt familiare, fiindu-ne adversari în multe competiții din acest an. Cei de care putem spune că ne lovim în premieră sunt cei de la iNation, care deși au în alcătuire 4 jucători sârbi și unul croat, nu au jucat în această formulă împotriva Nexus până acum. Ei ocupă locul 101 HLTV, însă au victorii împotriva unor echipe precum Bluejays în ultima perioadă.
ALTERNATE aTTaX și los kogutos sunt la ordinea zilei pentru fanii români. Cei de la Nexus i-au întâlnit foarte frecvent în aceste ultime luni. Ambele se află și ele într-o fază de recalibrare, însă niciuna la nivelul a ceea ce se întâmplă în tabăra bucureșteană.
Toate echipele prezentate mai sus sunt alcătuite din jucători experimentați, care și-au dovedit calitatea chiar și la nivel superior, deci bătălia nu o să fie ușoară pentru noua combinație de jucători români.
Prilej de a face experimente?
Știm că Nexus Gaming s-a despărțit foarte recent de 3 dintre jucătorii de bază ai echipei, XELLOW, SEMINTE și Ersin. Am putut observa că în ultimul meci pe care aceștia l-au jucat, s-au folosit de 3 dintre jucătorii fostei echipe OneTap, smekk, MoDo și swiiffter.
Se pare că și pentru această competiție, ei vor reprezenta organizația din București. Nu a fost făcut niciun anunț oficial cum că ar fi înlocuitorii plecărilor de la sfârșitul acestui an, dar sunt fără dar și poate cei mai potriviți în cazul de față.
Participarea Nexus la acest eveniment, pe lângă interesele pentru o parte din premiile puse la bătaie, presupune, cel mai probabil, și integrarea în echipă și testarea celor trei jucători. Să sperăm că totul se va desfășura conform planurilor și se va reconstitui o echipă întreagă în mod oficial.
autor: Alexandru Bănescu