La capătul unui meci încheiat în jurul orei 4 în România, iM scrie istorie alături de GamerLegion câștigând în fața uneia dintre favoritele la câștigarea Majorului din Rio, Vitality, cu scorul de 16-10.

Debut românesc excepțional la Major

După 9 ani de așteptare, ani în care am urmărit jucători din zeci de alte țări jucând pe cea mai importantă scenă a CS:GO, țara noastră are, în sfârșit, reprezentanți la Major.

Dacă pe lauNX vom avea privilegiul să-l urmărim alături de Sprout abia în meciurile din Legends Stage care vor începe pe 5 noiembrie, iM și-a făcut debutul în Challengers Stage. Și ce debut!

În prima rundă, GamerLegion a învins fără emoții cu scorul de 16-6 una dintre echipele preferate ale publicului brazilian, 9z, conduși fiind de o performanță remarcabilă a conaționalului nostru.

(sursa: hltv.org)

Impactul lui iM i-a câștigat indiscutabil distincția de jucătorul meciului.

https://www.youtube.com/watch?v=7-AoHXUG3Yw&ab_channel=vLADOPARD3

Victorie categorică în runda 2 împotriva Vitality

Odată ajunși în bracketul de 1-0, GamerLegion au fost puși în fața celei mai grele încercări posibile, o echipă în componența căreia se află nu numai 3 câștigători de Major, ci și cel mai bun jucător din 2019 și 2020. Mai mult decât atât, Vitality a sosit în Rio cu așteptări de a se bate la titlu după ce au câștigat ultimul turneu de tier 1 pus în joc, sezonul XVI din ESL Pro League.

Nu numai experiența și rezultatele recente îi recomandau pe jucătorii organizației franceze, ci și harta pe care urma să se desfășoare meciul. Vitality au pierdut un singur meci pe Vertigo în ultimele 3 luni (14-16 vs G2), timp în care au adunat 6 victorii clare versus echipe precum Mouz (16-7), Liquid (16-11) sau NiP (16-8).

În același timp, procentajul de victorii al GamerLegion pe Vertigo era de doar 50%, având 2 victorii și 2 înfrângeri.

Unul dintre momentele decisive ale meciului a fost semnat chiar de iM care, la scorul de 14-10, a reușit un imens 1v3. Clutchul său a fost incredibil de important atât din perspectiva faptului că a oferit echipei sale confortul de a avea 5 șanse de a încheia meciul, dar mai ales din prisma economiei GamerLegion din momentul respectiv.

Dacă scorul s-ar fi transformat în 14-11, cel mai probabil ar fi urmat o rundă de eco sau un force buy nu foarte convingător din partea lor, iar asta ar fi putut să ofere echipei lui apEX o șansă foarte bună de a reveni în meci.

ZywOo – invizibil

Pentru orice alt jucător în afară de ZywOo sau s1mple, un rating de 0.99 nu este o tragedie, însă, pentru superstarul francez, dispariția sa dintr-un meci scade drastic șansele de victorie ale echipei sale.

Ca să înțelegem cât de rare sunt performanțele sale negative, putem analiza statisticile sale de la reînceperea sezonului, în luna august, și până la această înfrângere vs GamerLegion. Din 48 de hărți disputate, aceasta este abia a șasea în care K/D-ul său este negativ. Da, ați ghicit, Vitality n-a câștigat niciuna din aceste 6 hărți.

Pe partea cealaltă a serverului, iM n-a mai fost jucătorul de top din echipa sa precum în primul meci, dar n-a fost departe.

(sursa: hltv.org)

Ce urmează pentru iM?

Victoria din runda a doua a oferit celor de la GamerLegion 3 șanse să se califice în următorul stagiu, Legends Stage.

Ironic, chiar și dacă treci de Vitality, greul abia începe. Pentru a se califica, GL vor trebui să câștige un meci Best of 3 din cele 3 încercări anterior menționate.

Meciul din bracketul 2-0 va fi împotriva celor de la Bad News Eagles nu mai devreme de ora 22:00 ora României.