Primul RMR al Europei se încheie fără emoții pentru fanii CS-ului românesc. iM și adamS s-au calificat la primul Major de CS2 cu același palmares: 3 victorii și o singură înfrângere!
De altfel, există garanția faptului că Majorul din Copenhaga va egala recordul de români participanți, iar săptămâna viitoare vom afla dacă îl va depăși. IEM Rio 2022 i-a avut pe lauNX (Sprout) și iM (GamerLegion), BLAST Paris 2023 i-a avut pe iM (GamerLegion) și volt (Into The Breach), iar la PGL Copenhaga ne vom bucura de prezența a minimum 2 după victoriile de azi: KOI 2-0 Fnatic și Na’Vi 2-1 BetBoom.
The third team confirmed for the Major:
— HLTV.org (@HLTVorg) February 16, 2024
🇪🇸🇵🇹🇷🇴 @MovistarKOI pic.twitter.com/vxjNJqRE5Z
KOI - A cinderella story
KOI pot fi cu siguranță considerați marea surpriză a RMR A. După înfrângerea din prima rundă împotriva Na’Vi, adamS și echipa au învins pe rând 3DMAX (#30 mondial), 9 Pandas (#26) și Fnatic, echipă care, chiar dacă se află momentan pe locul 36 mondial, dispune de nume cu experiență imensă în scena internațională de Counter-Strike precum KRIMZ, bodyy sau afro.
Povestea KOI este cu atât mai impresionantă cu cât echipa a fost “părăsită” pe rând de piese care erau considerate indispensabile. Mai întâi, Sunpayus, cel mai bun jucător din istoria Spaniei, a ales să meargă către o echipă internațională și a găsit succesul, într-adevăr, la ENCE. Apoi alex, in game leaderul, și Martinez, AWP-erul adus să-l înlocuiască pe Sunpayus au părăsit și ei proiectul.
Victoria organizației este cu atât mai dulce cu cât nici Sunpayus (eliminat astăzi alături de Falcons), nici alex (eliminat ieri alături de NiP) și nici Martinez (care n-a ajuns nici măcar să joace la RMR-ul Americii alături de 9z) nu vor fi prezenți la primul Major de CS2.
Pentru noi însă, adamS este al 4-lea român din istorie care va fi imortalizat cu un sticker în joc, iar asta e tot ceea ce contează.
Rezumatul partidei dintre KOI și Fnatic:
Na'Vi - misiune îndeplinită, dar cât de departe pot ajunge?
Na’Vi au început anul perfect și n-au pierdut niciun meci în Closed Qualifierul pentru RMR și la grupele BLAST. Mai ales în condițiile în care echipe precum G2, MOUZ sau chiar Vitality arătau o scădere de formă, iM și echipa păreau să-și găsească un loc călduț în Top 3-ul mondial și, implicit, drumul către Playoff la Katowice.
Din păcate, înfrângeri împotriva Spirit și Falcons le-au oprit drumul cu un singur pas înaintea meciurilor din Spodek Arena. Cum orice șut în fund poate fi văzut și ca un pas înainte, Na’Vi aveau astfel mai multe zile să se pregătească pentru RMR, iar prima zi de meciuri de la București a arătat perfect: două victorii rapide vs KOI și Enterprise.
Totuși, fantomele performanței de la Katowice i-au bântuit din nou pe Na’Vi în ziua a doua în care nimic nu a părut să meargă conform planului în derbyul vs Virtus Pro. Două hărți pierdute la 9, iar iM & co. trebuiau să încerce din nou să obțină biletul spre Copenhaga.
Meciul din runda 4 le-a adus un duel împotriva BetBoom în care, din nou, plecau din poziția clară de favoriți, iar Na’Vi au arătat că nu vor să treacă prin emoțiile unei zile de “do or die” mâine. O victorie confortabilă pe prima hartă nu a însemnat neapărat un meci ușor în cele ce au urmat. BetBoom au produs surpriza și au furat harta aleasă de AleksiB. Na’Vi s-au regrupat pe Nuke și au închis meciul, îndeplinindu-și astfel obiectivul de a se califica la Copenhaga.
Totuși, întrebarea care va pluti în aer în următoarele luni va fi simplă: pot iM și Na’Vi, împreună de această dată, să joace o finală de Major?
Rezumatul partidei împotriva BetBoom:
7 români caută să-i urmeze pe iM și adamS de luni
Chiar dacă iM și adamS ne-au oferit un weekend liniștit cu performanțele lor, de luni încep din nou emoțiile. Nexus, regali (OG) și volt (GamerLegion) intră-n luptă. Mai multe într-un articol ulterior. Primele meciuri ale românilor din RMR B:
- GamerLegion vs Vitality – luni, 19 februarie, ora 13:00;
- OG vs Apeks – luni, ora 15:00;
- Nexus vs Astralis – luni, ora 16:00;
Vă reamintim că luni nu se va juca doar prima rundă din RMR B, ci și runda a doua, toate meciurile zilei fiind disputate în format Best of 1. De asemenea, vă invităm să rămâneți la curent cu ultimele vești despre meciurile alor noștri pe paginile noastre de Instagram și TikTok!
autor: Vlad Nagîț