RedPack Esports au câștigat recent finala turneului HATOR Series Season 1, cu un prizepool de 10.000 de dolari, turneu organizat de IntoTheEsports, o organizație din Ucraina care-și propune să transforme seria HATOR într-o competiție importantă pentru tierul internațional inferior.

Parcursul REDPack către playoffs

RedPack Esports a reușit să își croiască drumul lin către brackets și să câștige în fața celor de la ThunderFlash cu 2-0, victorie care le-a asigurat drumul către semifinală.

Semifinala turneului i-a adus pe RedPack față în față cu jucătorii de la Apeks Rebels, academia organizației care a jucat semifinala Majorului din Paris, Apeks. Meciul s-a încheiat cu victoria românilor cu 2-1.

RedPack au reușit astfel să ajungă în finala Hator Series, Sezonul 1, fără să piardă niciun meci, nici măcar în grupele competiției. Performanța din meciul care i-a ajutat să ajungă în finală:

Povestea finalei care le-a adus celor de la RedPack Esports 5.000 de dolari

Deși nu se aflau printre favoriți la începutul turneului, jucătorii de la REDPack Esports au reușit impresionanta performanță de a câștiga acest competiția după ce au trecut de adversari redutabili.

Finala turneului i-a adus pe români în fața roster-ului de la Singularity, echipă poloneză care se află pe locul 108 în clasamentul HLTV, dar care a avut momente în care a părut că va atinge Top 100 mondial în trecut. Hărțile alese pentru acest meci au fost Mirage, Vertigo și Ancient.

Meciul a început greu pentru ai noștri, deși erau pe harta aleasă de ei, Mirage. Nu au reușit să ia cele mai bune decizii, deși au început în forță și au ales un stil destul de agresiv. Un stil agresiv și convingător arătat de RedPack, dar coordonarea a scârțâit pe alocuri. Totuși, RedPack câștigă prima hartă, după un efort susținut, cu 16-14.

Parcursul RedPack pe a doua hartă arată aproape la fel cu cel de pe prima hartă, reușind să își revină în a doua jumătate a rundelor, deși au avut probleme mari cu utilitățile, acest lucru forțându-i să fie mai atenți și mai conservatori. Singularity pierd controlul partidei și RedPack nu dau la fel de emoții și pe harta 2, 16-10.

Cum arată viitorul apropiat pentru REDPack Esports?

RedPack Esports au reușit să se califice la turneul online RES Season 5, câștingând Adria Qualifier, alături de alte două echipe românești, Nexus Gaming, echipă invitată la turneu și AllStars, veniți din qualifierul național.

Până atunci, însă, am avut ocazia să-i adresăm câteva întrebări lui CHANKY, căpitanul RedPack, despre parcursul de la HATOR și ce urmează pentru echipa sa.

  • 101hp: De ce ați ales să începeți finala împotriva celor de Singularity pe Mirage?

CHANKY: Am ales Mirage din pricina faptului că între noi e cea mai jucată hartă și ne descurcăm foarte bine pe ea.

  • 101hp: Cum a fost pentru voi parcursul la HATOR Series și ce ați dori să îmbunătățiți pe viitor în felul în care jucați?

CHANKY: A fost un parcurs okay, cumva am reușit să evităm echipele mai bine cotate în playoff, trebuie să improvizăm puțin la comunicare doar.

  • 101hp: Ce așteptări aveți de la următorul turneu la care v-ați calificat și cât de departe preconizați că veți ajunge?

CHANKY: Următorul turneu pe care îl jucaă este groupstage bo1 și cred că in bo1, mai ales acum pe finalul jocului, se poate intâmpla orice. Grupa este una grea, deci orice rezultat pozitiv e binevenit.

 

Îi mulțumim mult pentru timpul acordat și pentru răspunsuri, nu putem decât să-i felicităm pentru parcursul recent admirabil și să le urăm mult succes în continuare!

autor: Cristina Ț.