Cele mai bune echipe ale lumii se întorc pe server. În așteptarea primului turneu semnificativ al anului, IEM Katowice, Heroic, G2, FaZe sau Na’Vi își testează forțele în calificările pentru BLAST Spring Finals. Faza de calificare vor începe mâine, pe 19 ianuarie, și se vor încheia săptămâna viitoare, în data de 29.

12 echipe - se califică jumătate dintre acestea

Formatul pe care BLAST îl propune fazei grupelor a fost mereu criticat, deoarece este mult prea întortocheat pentru un scop simplu: înjumătățirea echipelor.

Din cele 12 echipe care vor evolua la studiourile din Copenhaga, 6 dintre ele vor face pasul către Spring Finals, turneul cu prize pool de 425.000$ care va fi la sfârșitul primului sezon din 2023 (7-11 iunie).

Pe scurt, avem parte de 3 grupe în care toate meciurile vor fi în format Best of 3. Câștigătoarea fiecărei grupe se califică direct de la finalul acestei săptămâni, în timp ce locurile 2, 3 și 4 intră într-o fază suplimentară în care au o ultimă șansă la cele 3 locuri rămase.

Grupe relativ echilibrate valoric

Pe hârtie, ar părea că fiecare dintre grupe ar avea o favorită la primul loc, luându-ne după forma arătată de echipe la finalul anului.

Însă, cum bine știm, forma se poate schimba drastic după o pauză competițională atât în sens pozitiv, cât și în sens negativ.

Ne așteptăm ca Heroic să aibă cele mai puține probleme dintre echipele favorite în grupa A și să-și confirme statusul de număr 1 mondial cu care au încheiat 2022.

Cu toate acestea, în prima grupă toți ochii vor fi ațintiți asupra celuilalt duel de pe 19 ianuarie: membrii celei mai bune echipe din istorie, Astralis, care au câștigat 3 Majoruri consecutive împreună, vor fi din nou pe același server, însă în echipe diferite. Este primul meci între gla1ve, xyp9x și dev1ce împotriva foștilor colegi trecuți la Vitality, dupreeh, Magisk și, bineînțeles, antrenorul Zonic.

În grupa B, FaZe și Liquid par a avea o misiune facilă în primul meci, dar este greu de prezis care dintre ele va câștiga duelul din “finala” grupei. Cele două echipe s-au întâlnit și la ultimul turneu din 2022, World Final, acolo unde FaZe s-a impus cu 2-1, dar într-un mod nu tocmai convingător.

Grupa C aduce o reuniune a Na’Vi cu tinerii talentați pe care i-a avut în academie. Dacă la începutul anului trecut m0NESY pleca la G2 și urma să devină al 7-lea cel mai bun jucător al anului, în debutul lui 2023 headtr1ck, un alt puști “crescut” la academia organizației ucrainene este pregătit să dea piept cu cele mai bune echipe din topul mondial îmbrăcat în tricoul legendarei NiP.

Chiar și având, în sfârșit, un AWPer de profil în echipă, nu ne așteptăm de la NiP să producă probleme celor de Na’Vi, chiar și luând în considerare faptul că și lângă S1mple va juca pentru prima dată npl, un rifler de doar 17 ani promovat și el de la echipa “mică”.

Astfel, vedem ca meci decisiv al grupei o întâlnire între Na’Vi și G2 care au arătat incredibil la BLAST World Final acolo unde și-au adjudecat trofeul.

Unde și când pot fi urmărite meciurile?

Programul calificărilor poate fi consultat în permanență pe HLTV. Meciurile pot fi urmărite începând de mâine pe canalele oficiale de Twitch și Youtube ale celor de la BLAST.

 

autor: Vlad N.