Septembrie e luna revenirii la școală, dar și la bordul simulatoarelor. Iar toamna aceasta aduce pentru prima oară în RLR o ofertă competițională diversificată în funcție de gradul de experiență al participanților.
Pentru începători este evitat orice cost adițional al platformei: atât mașina aleasă de RLR și Zecarul eSports, cât și circuitele sunt gratuite. ”A GR8(6) season” va conține 6 etape cu Toyota GR86 (setup fix) pe circuite free și este mediul perfect pentru orice începător sau doritor să încerce iRacing pentru prima oară în cadrul organizat al RLR.
Veteranii care vor o nouă provocare sunt așteptați de asemenea, însă evident nu vor puncta în clasamentul Rookies, focusul acestui campionat. De asemenea, nu există vreo taxă de participare. Sesiunile de precalificări pentru fiecare etapă vor fi organizate joi (18:00-00:00) și duminică (12:00-00:00).
Calendar
- 16 Sept – Okayama
- 23 Sep – Lime Rock Park
- 14 Oct – Navarra
- 4 Nov – Oulton Park
- 25 Nov – Laguna Seca
- 2 Dec – Virginia
Race Day (luni)
- 19:00 – Antrenamente
- 20:00 – Briefing
- 20:30 – Calificări (10 min / 2 tururi)
- 20:42 – Curse (20 min x 3)
- 21:55 – Final seară + analiza publică a incidentelor
Avansații au parte de o nouă premieră: un sezon multiclass. Chiar dacă în ACC a mai existat un sezon hibrid, în care un model era folosit în rundele de anduranță și altul în cele de sprint, nu s-a întâmplat ca mașinile diferite să concureze simultan. Asta se va întâmpla în următoarele luni, cu prototipuri de clasă LMP3 și ”carosate” de clasă GT4. Desigur, dacă interesul este suficient de însemnat pentru a popula bine ambele categorii, altfel rămâne doar GT4.
Mașinile, circuitele și participarea au costuri suplimentare atașate. Sesiunile de precalificări pentru fiecare etapă vor fi organizate tot joi (18:00-00:00) și duminică (12:00-00:00). Calendarele celor două serii fiind alternative, oricine poate să opteze pentru pachetul all inclusive, cu 12 seri de cursă în ultimele patru luni ale anului.
Calendar
- 30 Sep – Suzuka
- 7 Oct – Road Atlanta
- 28 Oct – Laguna Seca
- 11 Nov – Portimao
- 18 Nov – Red Bull Ring
- 9 Dec – Spa-Francorchamps
Race Day (luni)
- 19:00 – Antrenamente
- 20:00 – Briefing
- 20:30 – Calificări (10 min / 2 tururi)
- 20:42 – Curse Sprint (15 min x 2)
- 21:20 – Cursă principală (30 min)
- 21:55 – Final seară + analiza publică a incidentelor
Toate detaliile sunt disponibile pe serverul de Discord RLR.
Înscrierile se efectuează pe platforma go.simrace.ro.