Așa cum s-a anunțat încă de la începutul anului, calendarul echipelor de Tier 1 și 2 urma să fie unul foarte încărcat, cu fel și fel de noi turnee apărând la începutul acestui sezon.
Bineînțeles, NAVI fac parte din categoria echipelor care, în mare parte, sunt invitate și așteptate la fiecare concurs de Tier S, astfel începutul de an a prevăzut foarte multe călătorii și meciuri pentru iM și colegii săi. Cel de-al patrulea concurs al anului a fost BLAST Open Spring 2024, iar prestația echipei este una de dezbătut.
Group Stage
Pentru început, cei de la NAVI au fost distribuiți în grupa B, alături de nume precum G2, The Mongolz, Eternal Fire și alte nume importante din Tier 1. Printre posibilele adversare ale celor de la NAVI se aflau și cei de la FURIA care, până la urmă, au fost primul inamic al organizației din Ucraina în drumul către Playoffs.
Prima prestație a celor de la NAVI a fost una foarte încrezătoare, aceștia reușind să își arate valoarea în fața brazilienilor fără prea mari probleme. Meciul a început pe Anubis, pick-ul celor de la FURIA, unde iM și colegii săi au dominat prima parte a meciului, însă nu au avut destulă putere pe CT cât să închidă harta, așa că rezultatul final avea să fie decis în Overtime. De această dată, NAVI au fost și mai hotărâți, reușind să se impună cu scorul de 16-12, intrând cu avantaj pe harta proprie.
Pe Mirage, NAVI nu au dezamăgit, reușind să închidă meciul în siguranță după un 13-8. Astfel, echipa din Ucraina a ajuns în semifinalele grupei B, meci care avea că miza calificarea în Playoffs și un loc în duelul decisiv pentru locul 1 în grupă, loc ce oferea câștigătoarei un bilet direct în semifinale.
Următorul meci avea să fie unul cu o miză dublă pentru Natus Vincere, deoarece adversara acestora a fost The Mongolz. Astfel, pe lângă dorința de calificare în sferturile de finală, NAVI căutau și revanșa după ce echipa din Mongolia i-a eliminat pe aceștia din alt concurs în urmă cu mai puțin de 2 săptămâni.
NAVI au plecat cu dreptul către obiectivul lor, reușind să se impună pe Dust2, propria hartă, cu scorul de 13-7. În schimb, problemele au apărut pe Inferno, acolo unde s-a simțit ca și cum am fi urmărit o total altă echipă decât cea cu care eram obișnuiți, deoarece NAVI au fost învinși cu scorul de 13-1, într-o scădere bruscă de formă inexplicabilă.
Mirage avea să fie Decider-ul acestui duel, iar după toate cele întâmplate era foarte greu de prezis ce urmă, iar fanii celor de la NAVI se uitau cu o oarecare frică la această hartă, având în vedere cele întâmplate pe Inferno. Prima jumătate a hărții a fost una cât de cât echilibrată, însă în a doua parte cei de la The Mongolz au început să dea impresia că au ce le trebuie pentru a câștiga, ajungând până la Match Point. Din fericire, NAVI și-au adunat toate puterile pentru a împinge acest meci în Overtime, acolo unde s-au și impus cu scorul de 16-13.
După acest meci plin de evenimente, cei de la NAVI și-au asigurat un loc în Playoffs, însă nu și finalul drumului în Group Stage, deoarece Eternal Fire îi așteptau pe iM și colegii săi în meciul decisiv pentru calificarea în semifinale.
Din păcate, despre ultimul meci din grupe nu putem spune la fel de multe lucruri bune, deoarece NAVI au arătat puțin diferit față de celelalte meciuri, lucru care s-a demonstrat a fi neprielnic. Prima harta a fost aleasă de către Eternal Fire, aceștia câștigând fără prea mari probleme punctul pe care am putea spune că se bazau. Inferno s-a terminat cu scorul de 13-9 în favoarea turcilor, următoarea harta pe ordinea de zi fiind Dust2, harta care se aștepta să fie salvarea celor de la NAVI.
Nici pe propriul pick lucrurile nu au luat o întorsătură pozitivă, cei de la NAVI fiind învinși și mai clar de către Eternal Fire, cu scorul de 13-5. Chiar dacă acest rezultat nu schimbă propriu-zis calculele celor de la NAVI, aceștia fiind deja calificați în Playoffs, o astfel de prestație înaintea fazelor finale poate ridica puțin presiunea de pe umerii jucătorilor.
Playoffs
Faza grupelor se încheie, ultimele 6 echipe rămase în competiție sunt confirmate, iar cea mai importantă parte a turneului este pregătită să înceapă. Momentul în care NAVI și-au aflat noua adversară nu a fost chiar cel mai fericit, aceștia urmând să se întâlnească cu Team Spirit, una dintre cele mai bune echipe din lume la ora actuală, dacă nu chiar cea mai bună.
Acest meci avea să scrie scenariul pentru un nou episod al uneia dintre cele mai interesante rivalități din ultimii ani în Counter-Strike, însă întrebarea de pe buzele multor fani era: “Sunt NAVI pregătiți pentru acest duel?”.
Dust2, Anubis și Ancient au fost alese că locații pentru desfășurarea acestui duel, iar meciul a început chiar pe pick-ul celor de la Team Spirit. Chiar dacă Dust2 este o hartă pentru care și cei de la NAVI sunt recunoscuți, cei de la Spirit au făcut foarte clar motivul pentru care au ales Dust2, reușind să se impună cu scorul de 13-7.
Tensiunea a crescut, mulți credeau că un Comeback se aproprie, în timp ce alții spuneau că drumul celor de la NAVI se oprește aici. Cu toate aceste păreri în aer, NAVI intră pe T-Side pe Anubis, în urma unei decizii interesante a celor de la Team Spirit, iar lucrurile nu au arătat deloc bine. Un 4-8 la finalul primei părți i-a trimis pe iM și colegii săi într-un moment foarte complicat, iar a doua jumătate nu a fost nici ea de partea lor. Așadar, NAVI au fost învinși și pe cea de-a doua hartă, cu 13-6 de această dată, rezultat care a conturat și eliminarea unicului reprezentant român din BLAST Open Spring 2025, acesta ocupând locurile 5-6.
Autor: sudiiii