Anul 2024 poate fi numit cu ușurință unul de succes pentru România. Țara noastră a avut atât jucători care au urcat, alături de line-up-uri internaționale, pe cele mai mari scene din lume, cât și o echipă care s-a ridicat peste nivelul așteptărilor, aducând rezultate impresionante. Bineînțeles, echipa despre care vorbim este Nexus Gaming.
Sezonul acesta a fost unul plin pentru jucătorii români și, chiar dacă suntem în preajma sărbătorilor, Nexus Gaming au încă multe de demonstrat până când anul se va încheia.
În ce concurs au primit Nexus invite?
Galaxy Battle #5 este un concurs menit să dureze o săptămână, timp în care cele 12 participante se vor lupta pentru un prize-pool total de 20.000$. Primele două zile ale acestui concurs au fost destinate grupelor, împărțirea fiind una simplă, două grupe a câte 4 echipe dintre care primele două poziții trec mai departe.
Chiar dacă și faza grupelor are o relevanță destul de mare pentru țara noastră, vom reveni asupra acesteia puțin mai târziu. Acum, trebuie să vorbim despre invitația celor de la Nexus care au fost scutiți de efortul de a trece prin grupe, fiind invitați, cu High Seed, direct în sferturile de finală, la fel ca 500 Esports, JANO și FireFlux.
Ce alt jucător român a fost invitat?
De această dată, Nexus Gaming nu sunt singurii reprezentanți ai tricolorului, țara noastră având și un stranier în line-up-ul celor de la Monte Gen. Este vorba despre David “fnl” Mușuroiu, ce a fost situat, alături de echipa sa, în grupa B.
Din păcate, debutul celor de la Monte Gen nu a fost chiar cel mai bun, aceștia fiind învinși de kONO.ECF după un Bo3 destul de lung. Totuși, răspunsul echipei lui fnl a fost unul foarte bun, luându-și revanșa de față cu Preasy Esports pe care i-au învins cu scorul de 2-0.
Acestea fiind spuse, Monte Gen ajung în meciul decisiv pentru calificare, acesta fiind împotriva celor de la Lazer Cats. Din nou, începutul a fost unul nefavorabil, fiind învinși pe Mirage cu scorul de 16-13. Voința lui fnl și a colegilor săi a fost mai puternică în final, iar aceștia au câștigat atât Nuke, cât și Ancient, oferindu-le adversarilor doar 10 runde în cele două hărți.
Astfel, după o luptă îndelungată, cei de la Monte Gen și-au obținut și ei un loc în Playoffs, acolo unde vor juca împotriva uneia dintre echipele cu High Seed.
Playoffs
Primul meci al unui reprezentant român din Playoffs este chiar mai aproape decât ați crede. Este vorba despre Monte Gen versus JANO Esports, duelul urmând să se deruleze astăzi, 19 decembrie, de la ora 14:30.
Înainte ca acest meci să înceapă, trebuie să analizăm puțin și datele problemei care nu arată chiar rău pentru fnl și academia celor de la Monte. Deși niciuna dintre echipe nu are parte de activitate constanța pe HLTV, ambele au un propriu loc în Rankings, iar acesta îi avantajează pe cei de la Monte Gen, clasați pe locul 127 mondial, in timp ce adversarii din Finlanda ocupă locul 152.
Day 4 of #GalaxyBattle5 🎄: Playoff Stage Begins!
— GALAXY (@GalaxyBattleCS) December 19, 2024
Here’s today’s schedule:
🕙 10:00 CET- Quarterfinal #1@500esports vs @CPHWolves
🕜 13:30 CET- Quarterfinal #2@janoesports vs @Monte_Esports Gen
🕔 17:00 CET- Quarterfinal #3@firefluxesports vs @tnl_cs2
🕣 20:30 CET-… pic.twitter.com/GNChus0gEX
Tot astăzi, dar ceva mai târziu, vom avea parte și de debutul celor de la Nexus Gaming, aceștia urmând să îi întâlnească pe foștii adversari ai lui fnl, kONO.ECF. Și de această dată, analiza datelor arată foarte bine pentru reprezentanții români, aceștia clasându-se cu aproape 100 de poziții mai sus în Ranking-ul HLTV.
Meciul dintre Nexus Gaming și echipa din Ucraina se va desfășura la ora 21:30, fiind ultimul meci al sferturilor de finală.
În urma primei runde de Playoffs, în cazul în care românii câștigă, Monte Gen ar avea să se întâlnească cu câștigătoarea dintre 500 Esports și Copenhagen Wolves, în timp ce Nexus Gaming ar trebui să se dueleze cu FireFlux sau NEXT LEVEL.
De asemenea, în cazul înfrângerii, echipele vor mai avea o șansă în Lower Bracket, acolo unde fiecare meci se joacă cu eliminarea pe masă. Astfel, toată lumea are dreptul la a doua șansă, dar românii noștri trebuie să aibă grijă.
Autor: sudiiii