Sezonul revenirilor în orașele mari ale eSuperligii continuă, caravana întorcându-se pe Autostrada Transilvania cu destinația finală fiind București.
Dinamo București și Unirea Slobozia vor fi gazdele etapelor 8, respectiv 9. Acțiunea se va desfășura în aceeași locație din capitală, însă etapa va fi una și mai importantă, mai ales după schimbările de clasament efectuate la Cluj.
Tot ce trebuie să știi despre etapele 8 & 9!
Etapa 8 - 6 februarie
Începem cu etapa găzduită de către cei de la Dinamo București. Aceasta este prima și în ordinea cronologică și se va desfășura în ParkLake Shopping Center, Sector 3, București. Locația este una familiară pentru eSuperliga, deoarece în urmă cu câteva săptămâni am mai urmărit o etapă desfășurată aici, dar haideți să vedem care sunt meciurile de această dată.
Începem cu gazdele de la Dinamo. Valentin Ilie nu va avea viață ușoară pe teren propriu, chiar dacă se presupune că acesta pleacă cu avantajul publicului de partea sa. Primul meci în care acesta va participa va fi împotriva celor de la Farul Constanța, ocupanta locului 7 la ora actuală. Ulterior, Dinamo București va lupta și cu CFR Cluj în meciul ce va închide ziua de joi.
Dacă am vorbit despre meciul care închide ziua, trebuie să punctăm și duelurile ce vor deschide ziua, acestea fiind foarte relevante pentru lupta din zona retrogradării. Gloria Buzău versus Universitatea Cluj este primul meci de joi. Echipa din Buzău vine după ce a obținut 4 puncte în etapa precedentă, în timp ce clujenii sunt într-o formă foarte proastă, cu un singur punct și clasați pe locul 16.
Mai departe vorbim despre meciul ce ar putea fi Derby-ul etapei, mai exact FC Rapid 1923 împotriva Petrolului Ploiești. Ocupantele locurilor 2 și 6 au nevoie în egală măsură de o victorie în acest meci, deoarece echipa bucureșteană caută să urce înapoi pe prima poziție a clasamentului, în timp ce Petrolul Ploiești se regăsește într-o formă destul de bună, țintind pentru podium.
Ziua celor de la Rapid nu se încheie aici, deoarece peste câteva ore vor fi nevoiți să îi întâlnească pe cei de la Universitatea Cluj. Am vorbit deja despre formele fiecărei echipe în parte și este foarte clar cine pleacă din postura de favorită, însă frumusețea eSuperligii face acest meci sa fie unul greu de prezis, din cauza surprizelor ce nu încetează să apară în fiecare etapă.
Vorbind despre meciuri cu rezultate greu de ghicit, aici se încadrează și duelul dintre FCSB și Unirea Slobozia. Niciuna dintre echipe nu se poate lăuda cu o formă prea bună, ambele având victorii și înfrângeri în ultimele meciuri și o formă destul de inconstantă. Singurul punct de reper pe care îl avem despre acest meci este că Unirea Slobozia a spart blestemul printr-o victorie în etapa precedentă, în timp ce FCSB a fost învinsă în două rânduri la Cluj.
Nici FCSB nu au o zi ușoară în față, continuând trend-ul echipelor din București de a juca două meciuri acasă. Aceștia se vor întâlni, la începutul zilei, cu cei de la Oțelul Galați. Din nou, șansele sunt împărțite în acest duel, luând în calcul forma în scădere a FCSB-ului și lipsa de meciuri oficiale a Oțelului care nu au mai jucat din etapa a 4-a. De asemenea, cele două echipe se află una lângă alta în clasament, pe pozițiile 11 și 12.
Ultimul meci de joi despre care trebuie să vorbim este cel dintre UTA Arad și FC Botoșani. Cosmin Vedeanu, reprezentantul Aradului, pleacă din postura de favorit, Botoșani fiind în zona de retrogradare și într-o formă destul de slabă.
Etapa 9 - 7 februarie
Ziua de vineri începe într-un ritm alert, cu un derby de tradiție al României, FCSB versus FC Rapid 1923. Acest duel se anunță a fi cel mai interesant din întreaga săptămână, atmosfera urmând sa fie una de foc, luând în calcul numărul de fani al celor două formații și locul unde meciul se joacă.
Imediat după vor urca pe scena POLI Iași și FC Botoșani, acestea fiind două echipe relativ echilibrate. Chiar dacă diferența de poziții din clasament este una destul de mare, meciul se poate numi unul echilibrat, oricare dintre echipe având capabilitatea de a surprinde în căutarea unei poziții mai bune.
După acest duel vor urca pe scena AFC Hermannstadt care vor rămâne acolo pentru două meciuri. CFR Cluj și Gloria Buzău vor fi, pe rând, adversrele lui Andrei Anghelina. În acest moment, Gloria Buzău este clasată cu mult sub sibienii, însă CFR Cluj se află pe poziția a patra, imediat deasupra celor de la Hermannstadt, așadar va fi un meci foarte important pentru drumul către podium al celor două formații.
După o ședere lungă a celor de la Hermannstadt pe scenă vor urca UTA Arad, tot pentru disputarea a două meciuri. Dacă joi va fi o zi relativ ușoară pentru Cosmin Vedeanu, vineri va fi una mult mai complicată. Reprezentantul Aradului se va întâlni cu Unirea Slobozia și Farul Constanța, ocupantele locurilor 10 și 7. Partea bună este că UTA se plasează fix între cele două adversare, pe locul 8. De asemenea, Cosmin și-a arătat de multe ori valoarea, iar șansele în ambele dueluri sunt egale între el și adversar.
FC Botoșani urcă, la rândul ei, pentru a doua oară pe scenă pentru întâlnirea cu Oțelul Galați. Acest duel închide o săptămână plină de șanse de a urca în clasament pentru botosăneni, în timp ce Oțelul Galați își conturează revenirea pe gazon cu un al doilea meci în două zile.
Ultimul meci al săptămânii este cel dintre POLI Iași și Sepsi OSK. În ultimele etape, ambițiile celor de la Sepsi au crescut foarte mult, ajungând până pe podium și regăsindu-se într-o formă de zile mari. Aceștia au ocazia de a-și menține poziția și continua streak-ul într-un meci nu foarte greu cu POLI Iași, iar Valentin Bîrleanu nu poate pierde acest meci, dacă își dorește să nu rămână în urmă.
Așa cum am spus, am mai trecut prin locația de desfășurare a acestei etape, ParkLake Shopping Center din București. Mall-ul din sectorul 3 va găzdui atât ziua de joi, cât și pe cea de vineri.
Ambele etape vor începe de la ora 15:00, la parterul mall-ului, iar, așa cum a setat tradiția eSuperliga, accesul publicului va fi total GRATUIT. Fanii vor putea oricând pentru a urmări spectacolul și pentru a se întâlni cu influencerii lor preferați, precum Andu sau Theo Zeciu.
Autor: sudiiii