Ritmul alert al eSuperligii din ultimele săptămâni pare să se aproprie de un sfârșit, însă nu înainte de o etapă foarte importantă la Iași.

Majoritatea echipelor din eSuperliga au făcut deja deplasarea către nordul țării și sunt pregătite să lupte pe terenul lui Robert Buculeanu pentru a se califica în eSupercupa.

Tot ce trebuie sa știi despre etapa a 11-a

11 din cei 16 jucători ai eSuperligii se află deja la Iași, acolo unde etapa cu numărul 11 stă să înceapă. Această rundă marchează revenirea pe terenul românesc a lui Răzvan Puiu, reprezentantul Universității Craiova, dar și prima etapă în care vom simți lipsa celor de la FC Rapid 1923.

Începem discuția chiar cu gazdele, POLI Iași. Un singur meci pentru aceștia la eu acasă, însă unul deloc ușor, deoarece anterior menționatul, Răzvan Puiu, îi va fi adversar lui Robert Buculeanu. Știm că Universitatea Craiova este una dintre cele două formații ce și-au păstrat titlul de echipă neînvinsă încă de la începutul sezonului, iar acum, odată cu revenirea, mentalitatea acestora nu pare a se schimba.

Rămânem puțin la Universitatea Craiova pentru a vorbi și despre al doilea meci pe care aceștia îl vor disputa. În încercarea de a urca din nou pe poziția a doua și de a se apropria cât mai mult de liderii campionatului, Răzvan Puiu și echipa sa se vor întâlni astăzi și cu Unirea Slobozia. Un duel foarte complicat pe hârtie, deoarece ambii jucători sunt foarte valoroși, însă statistic vorbind, forma din ultimele meciuri îi oferă prima șansă jucătorului de la Craiova.

Cronologic vorbind, primul meci al zilei va fi cel dintre Farul Constanța și CFR Cluj. Un start foarte puternic de zi, cu un duel între locurile 9 și 5, două echipe cu ambiții foarte mari la eSupercupa. Situațiile celor două echipe sunt foarte asemănătoare, ambele vin după o victorie și o înfrângere în ultima etapă disputată. Cu toate acestea, prima șansă îi aparține lui Adrian Lapoși (CFR Cluj), strict datorită poziției pe care o ocupă în acest moment.

Duelurile dintre Constanța și Cluj nu se opresc aici, deoarece la scurt timp distanță de la primul duel al zilei, Irinel Hauca va reveni pe scenă, de această dată împotriva celor de Universitatea Cluj. Chiar dacă de această dată este destul de clar cine pleacă din postura de favorit, cei de la U Cluj nu trebuie discreditați, deoarece au demonstrat în precedentele etape că pot aduce un element al surprizei în meciurile lor și, de ce nu, să pună bețe în roate echipelor din TOP 8.

Mergem mai departe la cei de la Gloria Buzău. Ocupanta locului 15 face deplasarea la Iași pentru o etapă dublă, iar două rezultate pozitive îi pot scăpa pe aceștia de povara retrogradării. Primul duel pentru Andrei Tucaliuc va fi împotriva lui Mircea Catrina (FC Botoșani). Un duel echilibrat din punct de vedere al locurilor ocupate de cei doi, un scor greu de prezis și, cu siguranță, un meci ce promite spectacol.

Pe măsură ce trece timpul, lucrurile se îngreunează pentru Gloria Buzău. Pe finalul zilei, aceștia vor trece printr-un duel cu Oțelul Galați, echipa clasată pe poziția a 6-a înaintea acestui duel. Dancos și echipa sa au revenit de curând pe gazon, iar, încă din acel moment, echipa a confirmat ambiții mari legate de eSupercupa și, de ce nu, titlul de campioană la finalul sezonului.

Mai rămânem puțin la cei de la Oțelul Galați pentru a vorbi și despre primul meci pe care îl vor disputa aceștia astăzi. Este vorba de un duel cu Robert Dumitru, jucătorul Unirii Slobozia. Aflat cu doar 2 poziții sub locurile de calificare din TOP 8, Robert vine la Iași în căutarea punctelor necesare pentru a reveni în “safe zone”, însă împotriva Oțelului nu va fi deloc ușor, iar meciul se anunță unul plin de suspans și spectacol.

Ultimul, dar nu cel din urmă meci despre care vorbim astăzi este cel dintre Petrolul Ploiești și Sepsi OSK. Un duel care ar putea schimba puțin calculele pentru podium. În cazul în care Răzvan Puiu (Universitatea Craiova) pleacă cu maximul de puncte de la Iași, iar Valentin Bîrleanu (Sepsi OSK) învinge Petrolul, vom asista, în premieră, la o egalitate de puncte pe podium, ambele echipe ajungând la 28 de puncte. Cu siguranță nu este o misiune ușoară pentru Sepsi, deoarece l-am văzut și pe Alexandru Țenescu într-o formă de zile mari pe parcursul acestor săptămâni, însă motivația de a rămâne pe locul al doilea poate juca rolul decisiv.

Autor: sudiiii