Anul 2024 poate fi numit un succes pentru echipa Nexus Gaming. Cu toate că poate nu i-am văzut în cea mai bună formă all-time a acestora, rezultatele lor au arătat de ce sunt capabili și că viitorul este unul strălucitor.
Printre rezultatele românilor intră și calificarea la RMR, câștigarea IESF 2024, alături de un prize-pool de 100.000$ și multe alte rezultate bune împotriva adversarelor din Tier 2-3. După un astfel de sezon, cu toții ne-am fi așteptat ca Nexus să nu schimbe nimic, însă aceștia ne-au surprins.
Plecarea lui Ciocardău
Adus în luna mai 2024, Ciocardau era prezentat ca o adiție foarte interesantă, cu toate că venea după o perioada de free agency provocată de despărțirea de PERA, echipa la care jucătorul român a avut rezultate individuale bune. Așteptările au fost confirmate de acesta, deoarece forma sa părea a fi una constantă, iar rolul său în echipă era foarte important pentru funcționarea corectă a sistemului.
Chiar dacă ne putem aduce aminte foarte ușor de acel Ciocardau care putea elimina de unul singur echipe pe vremea când evolua pentru Invictus Aquilas sau chiar, mai recent, OneTap, acest lucru nu s-a repetat în Nexus. Totuși, cifrele sale nu dezamăgeau, având un Rating de 1.00 și apariții decente în meciurile importante, indiferent de rolurile și pozițiile jucate.
Chiar dacă rezultatele au fost bune, la 7 luni distanță de la adiția lui Ciocardau, cei de la Nexus Gaming au anunțat despărțirea de rifler-ul român. Această schimbare a fost făcută publică prin intermediul conturilor de Social Media ale organizației acum o săptămână, pe dată de 8 ianuarie.
The new year brings major changes. Today, we say goodbye to the player who stood by us during last year’s greatest achievements, always positive and always focused.
— Nexus Gaming (@NexusGamingRo) January 8, 2025
Thank you, @Ciocardau pic.twitter.com/2fY30p7IXV
Cine este înlocuitorul lui Ciocardau?
Cei de la Nexus Gaming nu ne-au lăsat prea mult în suspans, anunțând noul lor jucător la doar 2 zile distanță. Schimbarea era cumva presupusă de publicul larg, iar anunțul nu a venit că o surpriză pentru mulți urmăritori, însă noul jucător al celor de la Nexus este Alexandru “S0und” Ștefan.
Let’s welcome our newest player, welcome back, @s0undcs pic.twitter.com/oIYrSVHufa
— Nexus Gaming (@NexusGamingRo) January 10, 2025
S0und a mai evoluat la Nexus în două rânduri, prima sa aventură fiind în anul 2021 când a rezistat doar 3 luni de zile în echipa de start a acestora. Cea de-a doua experiență, în schimb, fiind ceva mai lungă, mai exact din iulie 2023 până în mai 2024, moment în care S0und a semnat cu 9INE.
Față de ultimele sale experiențe alături de echipa românească, S0und se reîntoarce cu un bagaj de experiență mult mai mare, evoluând cot la cot cu jucători ce au avut apariții pe cele mai mari scene ale lumii.
Un alt detaliu important este că S0und a fost un om de baza la 9INE, iar firepower-ul se învârtea, în mare parte, în jurul său. Pe parcursul anului 2024 jucătorul român a jucat 314 hărți în total și a adunat un Rating de 1.10, cel mai mare dintre toți coechipierii săi.
Din păcate, debutul celor de la Nexus Gaming în noul sezon nu a fost chiar cel mai bun, aceștia fiind învinși la limită, cu scorul de 2-1, de către Into the Breach în cadrul evenimentului YaLLa Compass Winter 2025 Contenders.
Cu toate acestea, lucrurile de abia încep să se așeze pentru români, întrucât aceștia tocmai au primit ocazia de a înlocui o echipă în ICE Invitational 2025, un LAN ce se va desfășura în Barcelona între 20-21 ianuarie și oferă un prize-pool de 25.000$.
Autor: sudiiii