Adam “AdamS” Marian este unul dintre jucătorii români care evoluează, de mai mult timp, la cel mai înalt nivel de Counter-Strike internațional. Adam face parte din line-up KOI, cunoscuți și ca Movistar Riders înainte de a își schimba organizația, o echipă ce vine din Peninsula Iberică.

Anul 2024 a fost puțin sub așteptări pentru KOI, aceștia ratând mai multe obiective de bază, dar, cu toate acestea, echipa latină se chinuie până in ultimul moment să aducă rezultate bune acasă, chiar dacă nici ultimul turneu, CCT, nu a fost un succes.

Cum au fost KOI eliminați?

Cel de-al 15 concurs CCT organizat anul acesta în Europa a început la data de 3 decembrie, fiind și ultimul turneu al organizatorilor pentru acest an. O zi mai târziu, pe 4 decembrie, cei de la KOI și-au început campania, întâlnind Gaimin Gladiators. Deși, pe hârtie, meciul ar fi trebuit să fie unul foarte greu, cei de la KOI au produs surpriza și s-au impus în fața echipei din Danemarca, debutând cu dreptul în acest concurs.

 

 

Începutul a fost unul foarte bun, dar bucuria celor de la KOI urma să fie pusă deoparte în scurt timp. Următorul adversar al lui Adam a fost 9INE, o echipă care a venit mult mai hotărâtă și, chiar dacă meciul s-a jucat în 3 hărți, adversarii celor de la KOI s-au impus de această dată, astfel trimițând echipa din Spania în recordul de 1-1.

Din fericire, KOI au revenit la doar 24 de ore distanță, reușind să îi învingă pe cei de la FAVBET în, poate, cel mai scurt meci din întreaga campanie. Un 2-0 rapid a fost de ajuns cât să îi ducă pe Adam și colegii săi la o singură victorie distanță de calificarea în Playoffs.

 

 

Aflați în acest stadiu, KOI mai aveau nevoie de o singură victorie în două meciuri pentru a trece mai departe, iar prima lor adversara urma să fie Spirit Academy. Din păcate, primul pas al misiunii a eșuat, deoarece echipa spaniolă a fost învinsă 13-10 în două rânduri de către academia rusească, astfel ajungând în meciul de “Do or Die”.

Ultimul meci din grupe urma să fie KOI versus EndPoint. Prima hartă, Ancient, a fost aleasă de către AdamS și colegii săi, dar rezultatul a fost unul dezamăgitor, EndPoint învingând cu scorul de 13-6. Astfel, ne îndreptăm spre Vertigo, loc unde EndPoint aveau șanse mari de câștig și toată lumea se aștepta ca meciul să se încheie rapid, dar nu a fost chiar așa. Cu toate că EndPoint au câștigat meciul cu scorul de 2-0, cea de a doua hartă a fost un show total, aceasta oferind 54 de runde până a decide o câștigătoare. Da, Vertigo a durat mai bine de o ora și jumătate, iar EndPoint și KOI au trecut prin 5 overtime-uri, finalul fiind tragic cu spaniolii eliminați, în ciuda eforturilor.

 

Ce urmează pentru AdamS?

Chiar dacă drumul celor de la KOI în CCT s-a încheiat, anul nu este încă gata. Echipa lui AdamS mai are un ultim concurs de jucat înainte de a intra în pauza competițională, iar acesta este European Pro League Season 21.

Concursul a început în data de 30 noiembrie, iar la ora redactării acestui articol ne aflăm deja în runda a doua din Playoffs, unde cei de la KOI se descurcă foarte bine. AdamS și colegii săi au trecut de grupe neînvinși și au reușit să îi doboare pe cei de la TSM în prima rundă de Playoffs.

Următorul pas va fi mâine, de la ora 11:00 când spaniolii se vor întâlni cu cei de la GUN5. Indiferent de rezultat cei de la KOI vor rămâne în viață, deoarece, chiar și în cazul unei înfrângeri, aceștia vor continua în Lower Bracket cu o șansă chiar real pentru a ajunge în marea finală de pe 17 decembrie.

Autor: sudiiii